După o perioadă destul de lungă în care solidaritatea dintre țările Uniunii Europene a cam lipsit, iar prestația Comisiei Europene a fost mai degrabă palidă, se pare că oficialii europeni sunt hotărâți să acționeze hotărât pentru combaterea pandemiei. Veștile bune ni le aduce publicația Ethnos din Grecia.
“Potrivit comisarului european pentru gestionarea crizelor, vor fi alocate 80 de milioane de euro pentru achiziţionarea la nivel european de echipamente medicale, cum ar fi ventilatoare şi echipament individual de protecţie.
La teleconferinţa dintre comisarul european pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarčič, şi coordonatorii Comisiei de Mediu, Sănătate Publică şi Siguranţă Alimentară cu privire la măsurile de combatere a coronavirusului, a participat şi europarlamentarul grec Nikos Androulakis, în calitate de raportor al Parlamentului European pentru Mecanismul European de Protecţie Civilă.
Comisarul le-a prezentat şefilor grupurilor politice din Comisie măsurile ce au fost luate. După cum a precizat el, mai bine de 10.000 de cetăţeni europeni s-au reîntors din ţări terţe graţie Mecanismului de Protecţie Civilă care finanţează 75% din cheltuieli şi se aşteaptă ca în următoarele zile să fie realizate peste 200 de zboruri în acest sens.
În plus, comisarul i-a informat pe europarlamentari că vor fi alocate 80 de milioane de euro pentru achiziţionarea la nivel european de echipamente medicale, cum ar fi ventilatoare şi echipament individual de protecţie. Costurile de achiziţie vor fi acoperite 100% de Uniunea Europeană şi vor fi utilizate ca rezervă strategică pentru statele-membre care au nevoie imediată, primele echipamente fiind aşteptate săptămâna viitoare.
Comisarul i-a mulţumit, în final, lui Nikos Androulakis pentru eforturile sale ca raportor al Parlamentului şi pentru votarea Raportului referitor la acest Mecanism la începutul lunii martie, raport care prevede unele modificări absolut necesare pentru o mai bună funcţionare a mecanismului.
În intervenţia sa, Nikos Androulakis a subliniat că "Mecanismul este un instrument de solidaritate şi va trebui utilizat în perioade de criză precum aceasta în interesul cetăţenilor europeni". El s-a declarat, în final, pregătit să discute cu Comisia modificarea în continuare a legislaţiei şi majorarea bugetului în cazul în care se va considera necesar pentru o mai bună funcţionare a mecanismului în perioade de criză"