S-a închis ultima filă a Revoluţiei: Doi înalţi ofiţeri scapă definitiv de pedeapsă după măcelul de la Cluj

S-a închis ultima filă a Revoluţiei: Doi înalţi ofiţeri scapă definitiv de pedeapsă după măcelul de la Cluj

CEDO a dat ultima sentinţă după 13 ani de procese: generalul Caba şi căpitanul Dando nu pot fi condamnaţi. Cei doi au dat ordinul să se tragă în mulţime dar au fost închişi doar cei care au apăsat pe trăgaci. Caba şi Dando beneficiază de pensii militare.

Procesul Revoluţiei de la Cluj a fost închis definitiv. Doi militari, generalul Caba Florian, care a coordonat represaliile în zona străzii Horea din centrul Clujului, şi căpitanul Carp Dando, care a condus dispozitivul de reprimare din Piaţa Unirii, unde au murit 24 de clujeni, au scăpat definitiv de justiţie.

CEDO admite: nu sunt probe

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins, ca inadmisibilă, cererea Asociaţiei pentru Adevărul Revoluţiei din Cluj pentru a obliga România să redeschidă dosarul penal împotriva celor doi militari. "Ţinând seama de toate aspectele care i-au fost prezentate şi în limitele competenţei sale de a examina solicitările formulate, Curtea a considerat că nu au fost îndeplinite condiţiile de inadmisibilitate prevăzute în Convenţia Drepturilor Omului", se arată în comunicarea care a fost trimisă de CEDO, pe adresa Asociaţiei pentru Adevărul Revoluţiei Cluj.

Ne puteți urmări și pe Google News

În dosarul "Revoluţia de la CLuj", au fost condamnaţi patru ofiţeri la pedepse cuprinse între 8 şi 15 ani de închisoare. Cel mai mult a primit maiorul în rezervă Ilie Dicu, care se află în prezent încarcerat la Penitenciarul Gherla. Dicu este acuzat că a împuşcat în cap, de foarte aproape, doi clujeni. Cei doi ofiţeri care au scăpat de Justiţie au mulţi morţi pe conştiinţă

Primul este generalul de brigadă Florian Caba care în prezent este pensionar şi se bucură de o pensie militară considerabilă. În decembrie 1989, Caba era ofiţerul de legătură între trupele trimise pe străzile Clujului şi comanda Armatei a 4-a. Generalul Caba a fost şeful direct al maiorului Ilie Dicu. La plecarea acestuia din unitate, generalul a avut grijă să îi ordone subalternului: "Dicule, dacă trece unul de tine te fac trădător de ţară".

După ordinul primit, de militarii maiorului Dicu nu a trecut nimeni. Nici chiar păsările în zbor. În zona fostului Hotel Astoria militarii au tras ca la nuntă. Dând dovadă de zel, maiorul Dicu i-a împuşcat cu pistolul, în cap, pe doi clujeni care au reuşit să se apropie de militari: Emil Ciortea şi Ioan Inclezan. Mai mult, la întoarcerea în cazarmă, Dicu a fost premiat personal de generalul Caba cu suma de 1.000 de lei.

Al doilea personaj sinistru al revoluţiei de la Cluj este căpitanul Carp Dando, care a acţionat în Piaţa Unirii din Cluj, locul unde au murit cei mai mulţi oameni. În total, 24 de persoane au murit iar alte 56 au fost rănite de militarii care au acţionat la ordinul căpitanului Carp Dando. Acesta a ordonat foc iar ceea ce a urmat a fost un adevărat masacru. Cercetaţi în România dar găsiţi nevinovaţi

Cei doi militari au fost cercetaţi pentru infracţiunea de omor deosebit de grav dar nu au mai fost trimişi în judecată după ce un procuror militar a dispus, în anul 1998, scoaterea lor de sub urmărirea penală. Revoluţionarii clujeni nu s-au lăsat şi vreme de 13 ani au solicitat anchetarea acestora şi condamnarea pentru crimele pe care le-au ordonat sau executat.

Aurel Coltor, preşedintele Asociaţiei pentru Adevărul Revoluţiei Cluj spune că nici chiar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a mai dorit redeschiderea dosarului. "Am atacat decizia procurorilor la Înalta Curte de Casaţie care însă ne-a respins toate acţiunile. În decizia procurorilor, aceştia arată că generalul Caba ar fi trebuit să zică: Dicule, îţi ordon, şi nu, Dicule, dacă trece unul de tine te fac trădător de ţară. Acum Caba trăieşte bine mersi dintr-o pensie de general şi îşi râde de noi", a spus Aurel Coltor. Citiţi mai multe articole despre acest subiect din arhiva EVZ:

  • decembrie 2007 Ofiterii Florian Caba si Carp Dando, anchetati din nou
  • decembrie 2009 Revoluţia din România, condamnată de două ori la CEDO
  • decembrie 2009 "Revoluţia de la Cluj", la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
  • decembrie 2010 Revoluţionarul şi securistul. Ce au făcut în 1989 şi ce fac acum