S-a deschis Târgul Bucharest Christmas Market! Piața Universității a prins culoare

S-a deschis Târgul Bucharest Christmas Market! Piața Universității a prins culoareSursa foto: EEC-Razvan Valcaneantu

Târgul Bucharest Christmas Market s-a deschis vineri pe esplanada cu statui din Piaţa Universităţii. Programul este de luni până vineri, de la 12.00 la 22.00, şi sâmbătă-duminică, de la 10.00 la 22.00.

Cel mai îndrăgit târg din Capitală și-a deschis porțile! Bucureștenii pot admira bradul din centrul târgului, ce are o înălţime de 15 metri. Acesta este plin de ornamente din lemn sculptat, este reutilizabil, durabil şi ecologic.

Care este programul?

Târgul este deschis de luni până vineri, de la 12.00 la 22.00, iar  sâmbătă și duminică, de la 10.00 la 22.00. Aici se află căsuțe cu produse artizanale, ornamente pictate manual, vin fiert, ciocolată caldă, turtă dulce.

"Târgul de Crăciun este o bucurie pentru noi, anul trecut a fost un gol în sufletul nostru, neputându-se organiza acest eveniment. Acum ne-am pregătit, ca de fiecare dată, foarte bine. Anul acesta, fiind un an aparte, intră doar posesorii de certificat verde, există şi o taxă de intrare.

Noi am venit la târg cu dulciurile copilăriei, dar şi cu dulciuri mai noi, atractive pentru copii, combinaţie de culoare şi savoare. Avem turtă dulce, acadele, batoane de ciocolată, avem şi segmente pentru persoanele doritoare de dulciuri fără zahăr, o multitudine de jeleuri, bezele, căsuţe de turtă dulce. Preţurile sunt pentru toate buzunarele, pleacă de la 5 lei şi ajung până la 70 de lei", a declarat Andreea de la căsuţa "Fantezie dulce".

Sursa foto:EEC-Razvan Valcaneantu

Cel mai așteptat târg de Crăciun

"Suntem în prima zi de târg şi avem aşteptări mari, fiind primul târg după aproape doi ani de pandemie şi ne aşteptăm să fie un interes destul de mare din partea vizitatorilor. Noi am venit din comuna Bogaţi, judeţul Argeş, unde avem o distilerie autorizată şi am adus la târg produsele din zona noastră. Preţurile nu sunt foarte mici şi consumatorii de ţuică autorizată ştiu lucrul acesta, pentru că preţurile de producţie sunt mult mai mari decât la produsele spirtoase, o sticlă de palincă putând ajunge până la 195 de lei, iar o sticlă de ţuică - până la 180 de lei.

Avem şi cutii cadou, conţin sticluţe mici de palincă însoţite de cănuţe din lut, acestea putând fi achiziţionate la preţuri cuprinse între 60 de lei şi 240 de lei. Ambalajele sunt premium, pentru că ne-am dorit o calitate superioară pentru produsele noastre, care sunt de top", a afirmat Lucian Cârlig.

Oamenii pot admira și un spatiu amenajat cu atenție care arată scena Naşterii Domnului. O altă surpriză începe pe 17 decembrie, copiii se pot distra în carusel și îl pot vedea pe Moș Crăciun și elfii lui.

Cât costă intrarea?

Biletul costă 5 lei la achiziţionarea online, respectiv 7 lei la casa de bilete din locaţie. Tinerii sub 12 ani au gratuit. Un alt aspect important este certificatul verde, acesta este obligatoriu, potrivit agerpress.