S-a dat sentința pentru bărbatul care l-a atacat pe soțul lui Nancy Pelosi

S-a dat sentința pentru bărbatul care l-a atacat pe soțul lui Nancy PelosiDavid DePape. Sursa foto: x.com

Închisoare pe viaţă fără posibilitatea eliberării condiţionate pentru bărbatul care a pătruns în casa fostului preşedinte al Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, şi l-a atacat pe soţul acesteia cu un ciocan. Incidentul s-a produs în octombrie 2022.

David DePape fusese condamnat în luna mai la 30 de ani de închisoare și într-un proces federal, iar pedepsele vor fi executate concomitent, transmite BBC.

Un juriu din San Francisco l-a găsit pe DePape vinovat de răpire, tâlhărie de gradul întâi şi reţinere ilegală a unui bătrân. În urma atacului, Paul Pelosi, în prezent în vârstă de 84 de ani, a stat în spital timp de şase zile cu craniul fracturat şi alte răni.

”S-a făcut dreptate”

Într-o declaraţie dată după pronunţarea sentinţei, familia Pelosi a declarat că ”s-a făcut dreptate”. ”Nu trece o zi fără să ne gândim la acest atac devastator, la trauma sa sau la posibilitatea unor atacuri viitoare”, a transmis familia.

Membrii acesteia au adăugat că speră ca sentinţa să arate că violenţa politică împotriva oficialilor aleşi sau a membrilor familiilor acestora nu va fi tolerată.

Avocatul lui DePape a declarat că intenţionează să facă apel împotriva hotărârii.

Acesta a făcut presiuni asupra judecătorului pentru a pronunţa o sentinţă mai blândă, argumentând că DePape suferea de probleme de sănătate mintală. Judecătorul Harry Dorfman a refuzat, spunând că nu simte simpatie pentru DePape.

”Simt simpatie pentru victima din acest caz, care este norocoasă să fie în viaţă”, a declarat judecătorul Dorfman în timp ce pronunţa sentinţa.

”Intenţia mea este ca domnul DePape să nu iasă niciodată din închisoare, să nu poată fi eliberat condiţionat”, a adăugat magistratul.

Sursa foto: EPA/SHAWN THEW

L-a confundat pe bătrân cu Nancy Pelosi

Înregistrarea video a incidentului care a fost difuzată în timpul procesului îl arată pe DePape, un cetăţean canadian care locuieşte în SUA de două decenii, intrând în casa familiei Pelosi din California înarmat cu un ciocan pe 28 octombrie 2022.

DePape o căuta, de fapt, pe Nancy Pelosi, care nu era acasă, și a confundat-o pe aceasta cu soţul ei. Poliţiştii au sosit în urma unui apel de urgență  şi l-au găsit pe DePape ţinând ciocanul în mână.

Oamenii legii i-a cerut acestuia să arunce arma, dar DePape l-a lovit brusc în cap pe Pelosi. Incidentul a fost surprins de camerele de supraveghere purtate de poliţişti.

Plănuia să o ţină ostatică

Pe lângă o fractură craniană, Paul Pelosi a suferit răni la braţ şi la umăr. Bătrânul a fost lovit de trei ori în timpul atacului.

Agresorul a recunoscut în timpul procesului că plănuia să o ţină ostatică pe Nancy Pelosi, să o interogheze în faţa camerelor de luat vederi şi să îi ”rupă genunchii” dacă aceasta nu recunoştea că minte.

La proces, DePape a vorbit despre teoriile conspiraţiei din jurul atacului din 11 septembrie 2001. DePape a spus, de asemenea, că avocaţii apărării sunt împotriva lui.

Fiica lui Pelosi, Christine, a citit o scrisoare scrisă de tatăl său, în care acesta spunea că atacul l-a lăsat cu traume şi cu teama de a dormi singur acasă.