Proiectul de lege prin care comercializarea produselor a căror provenienţă nu este dovedită este interzisă, Amenzile sunt între 2.000 şi 20.000 lei
Ce prevede proiectul de lege
Aşadar, „se interzice comercializarea de produse sau prestarea de servicii, după caz, care nu îndeplinesc condiţiile stabilite prin lege sau de bunuri a căror provenienţă nu este dovedită, în condiţiile legii. Prin documente de provenienţă se înţelege, după caz, factura fiscală, factura, avizul de însoţire a mărfii, documentele vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite prin lege”, se arată în actul normativ adoptat de către deputaţi.
Claudiu Năsui, deputat USR a ținut să menționeze că „România este pe ultimele locuri în Europa în ceea ce priveşte uşurinţa de a derula o afacere, în general, statul preferând să îngroape antreprenorii în hârtii, să le dea tot felul de obligaţii şi, evident, să-i amendeze dacă nu le îndeplinesc”.
Legea are rolul de a protejarea populaţia împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite
„România este pe ultimele locuri în Europa în ceea ce priveşte uşurinţa de a derula o afacere, în general, statul preferând să îngroape antreprenorii în hârtii, să le dea tot felul de obligaţii şi, evident, să-i amendeze dacă nu le îndeplinesc. Multe dintre aceste obligaţii sunt imposibil de îndeplinit în acelaşi timp, orice control te poate găsi cu ceva şi tocmai aceasta este problema. Noi avem instituţional, ca stat, optica potrivit căreia orice antreprenor este un potenţial infractor şi trebuie tratat ca atare şi asta trebuie să se schimbe. Antreprenorii trebuie să-şi petreacă mai puţin timp cu birocraţia şi să aibă mai mult timp pentru afacerile lor”, a declarat deputatul USR Claudiu Năsui, conform celor relatate de Capital.