Casa Castlegreina sau Casa Groazei

Şi astfel, din lipsă de iubire, Nicolae a ajuns din nou pe străzi. Dar avea în continuare serviciu la restaurant. S-a dus din nou la casa închiriată de şoferul de TIR român, unde mai stătuse. Era decis să-şi ceară scuze şi să se mute acolo. Numai că, la adresa respectivă totul se schimbase. Casa fusese vândută, iar noii proprietari nu o mai închiriaseră. Se mutaseră ei în ea.

Recomandări să-şi poată lua o chirie singur, tot nu avea. Aşa că trebuia să facă rost repede de un acoperiş deasupra capului.   Pe strada Boreenmanna era o casă părăsită. O casă cu etaj. O ştia pentru că mai trecuse pe acolo atunci când nu avea unde dormi. În ea se strângeau aproape în fiecare seară homleşii din Cork, beau şi făceau scandal. Unii rămâneau să şi doarmă peste noapte.

În urma numeroaselor plângeri la poliţie ale vecinilor, autorităţile au închis casa. Au bătut şipci la ferestre şi la uşile de intrare, astfel că nu se mai putea pătrunde în ea. Homleşii nu se mai strângeau acum decât în curte să bea. Şi asta doar în curtea din spate, unde nu erau vecini şi nu deranjau pe nimeni. Acum însă era frig rău şi fiecare se aciuase pe unde apucase. Nicolae a intrat în curtea goală acum şi a văzut, deasupra garajului, un ochi de geam care nu fusese bătut în şipci. O persoană slăbuţă ca el, se putea strecura pe acolo. S-a urcat pe garaj şi a intrat.

În podul casei – habar nu avea că acea construcţie părăsită se numea Casa Castlegreina – şi-a făcut culcuşul pentru noapte. Desigur că nu avea nici apă, nici electricitate, nici căldură. Îşi aducea apa, pentru băut şi spălat, în bidoane, de la supermarketul din apropiere. Cu căldura era mai greu. Se învelea cu tot ce avea. Hainele şi le spăla la spălătoria restaurantului laolaltă cu feţele de masă. În fiecare seară, înainte să adoarmă, se gândea că nu mai are mult de îndurat şi vine 31 decembrie. Îşi cumpărase din vreme bilet de avion ca să vină acasă de sărbători. Pusese şi ceva bani de-o parte. Patronul cârciumii unde lucra, făcea şi el evaziune fiscală. Avea o contabilitate dublă. O parte din salariu îl plătea angajaţilor legal, pe card, iar o parte cash, în plicuri, în care alături de bancnote era şi un fluturaş cu numele fiecăruia. Plicul acela, în care aduna bănuţ cu bănuţ, era mica lui comoară.

În zilele premergătoare Crăciunului, a muncit pe brânci la restaurant. Nici după Crăciun nu a fost mai uşor. Venea frânt acasă, trecea pe la supermarket şi-şi lua nimicurile de care avea nevoie, sărea pe acoperişul garajului, intra pe ochiul de geam şi se culca, aşteptând 31 decembrie.

Ziua când i s-a schimbat destinul

Ziua de 29 decembrie 2015 a decurs la fel ca celelalte. Muncă la restaurant, apoi a venit frânt acasă. Nu mai avea decât o singură zi şi apoi pleca în România, să facă Anul Nou cu prietenii. Atât îi dăduse liber patronul de la restaurant. Numai de Revelion.

Era deja întuneric bine când a ajuns pe strada Boreenmanna. A intrat mai întâi pe la supermarket. Şi-a luat două bidoane mari cu apă, o cutie cu tiramisu şi o cutie de lapte. Se vede pe camerele de supraveghere cum umblă prin magazin.

Când a ajuns în dreptul porţii, a deschis cutia cu lapte să ia o gură. Apoi a intrat pe poartă. În ceea ce va deveni Casa Groazei din Cork (foto). În spate a auzit o voce groasă: „Stai!” A înţepenit! De frică, a scăpat şi cutia cu lapte din mâna dreaptă, şi bidoanele cu apă şi prăjiturile din stânga. Într-un gest reflex, a ridicat mâinile.

De aici au început momentele de groază.

Urmează ca în episodul următor să aflați despre enigma unei crime. Enigmă care durează de 5 ani.