S-a aflat despre planul perfect al hoților care au spart casa lui Gabi Bădălău. Prejudiciul a fost de 120.000 de euro.

Claudia Pătrășcanu/ Sursa foto Arhiva EVZ

Casa din Bolintin Vale a lui Gabi Bădălău, fiul senatorului PSD Niculae Bădălău, a fost spartă în iunie 2020. Hoții i-au furat obiecte de valoare şi bani, prejudiciul fiind de aproximativ 120.000 de euro. Aceștia au fost prinşi destul de repede, fiind vorba despre patru bărbați care au fost trimiși în judecată două luni mai târziu, pe 26 august, după finalizarea cercetărilor, unul fiind acuzat de furt, iar ceilalți de complicitate la furt. 

Gabi Bădălău este fiul senatorului PSD Niculae Bădălău. Acesta a fost soțul cântăreței Claudia Pătrășcanu, care l-a acuzat de infidelități și abuz emoțional. Cei foi au fost căsătoriți doar trei ani, iar în toată perioada aceasta Claudia a povestit că a fost jignită, umilită şi înșelată. Claudia Pătrăşcanu şi Gadi Bădălău au împreună doi băieţi, pe Gabriel şi Nicolas.

Potrivit jurnalistelor de la cancan.ro., doi dintre hoți s-au dus la amanet cu două ceasuri. Aceștia au întrebat dacă sunt originale, şi aşa au părut suspecți în faţa celui de la casa de amanet care nu a mai stat pe gânduri şi a sunat Poliția.

Prejudiciul a fost în jur de 120.000 de euro

„Organele de poliție erau sesizate că indivizi necunoscuți i-au spart casa lui Gabi Bădălău, din Bolintin Vale. Aceștia ar fi intrat prin efracție în perioada 17.06.2020, ora 22.00 – 18.06.2020, ora 18.30 și au sustras, dintr-un dressing situat la etaj, bani și ceasuri, prejudiciul fiind de proximativ 120.000 de euro. Nici la etaj, unde se află trei dormitoare, nu s-au semnalat urme că hoții ar fi căutat ceva. Dar pe latura de vest, la etaj, unde se află dormitorul lui Gabi Bădălău, patul a fost mutat din poziția inițială, salteaua ridicată, comoda și noptierele au fost găsite cu sertarele deschise”, scrie Cancan.

Hoții au căutat bani și obiecte valoroase, iat pe podea au fost găsite răvășite mai multe articole vestimentare foarte scumep, o cutie pentru ceasuri Audemars Piguet, o cutie de parfum, precum și mai multe valize. De pe poliță, de la partea superioară a unui raft, s-a reclamat furtul sumei de aproximativ 20.000 euro, iar de pe o alta au dispărut aproximativ 12-14 ceasuri de diferite mărci, în valoare de aproximativ 100.000 de euro. Și o cutie de valori a mai fost sustrasă tot de acolo.

Cum au fost descoperiți hoții de către polițiști

Poliţia a început cu imaginile de pe camerele vilei aflate în jurul locuinței, unde se poate vedea un autoturism de culoare neagră în care se aflau hoţii.  La scurt timp, o altă mașină, gri, apare în vizor având același traseu. Mașina neagră avea să rămână în zonă până când spărgătorii au jefuit casa lui Bădălău. În ecuație avea să intervină o a treia mașină, un BMW albastru.

”De la parterul locuinței nu s-a reclamat furtul niciunui bun, nu s-au observat urme de scotocire/răvășire, iar persoana vătămată a declarat că nu au fost mutate obiecte de la locul lor”, se arată în documentele din instanță.

Pe data de 10 august 2020, în jurul orei 18:20, polițiștii au oprit în trafic autoturismul marca BMW Break, de culoare neagră, iar la control, au găsit în torpedou trei ceasuri.

Hoţii au pus mâna pe colecția de ceasuri ale fiului senatorului PSD Niculae Bădălău

„AUDEMARS PIGUET, cu cadran de culoare argintie, inscripționat pe partea din spate ROYAL OAK OFF SHORE, prevăzut cu curea de culoare roșie din silicon; AUDEMARS PIGUET, cu cadran și curea metalică de culoare aurie, inscriptionat ROYAL OAK NR. 0688 H; TIMEX, cu cadran de culoare neagru cu albastru, inscripționat pe partea din spate TIMEX 1854/CR 2016 CELL, curea din material textil de culoare neagră”.

În aceeași zi, cel prins anunța, prin telefon, că a fost oprit de poliție și i s-au confiscat ceasurile. Stabilesc să se întâlnească. Audiat, cel prins recunoaște învinuirea care i se aduce. Avea să declare că ideea spargerii a fost, însă, a altcuiva. O persoană pe care ar fi întâlnit-o în perioada în care frecventa cazinoul Marriott. A povestit, apoi, pas cu pas cum a decurs ”operațiunea” de la vila lui Gabi Bădălău, mai spun jurnaliştii de la cancan.ro.