Un cetățean rus, cu origini în Cluj Napoca, apare între apropiații susținătorilor unei mișcări de desprindere a Transilvaniei de România. Apropierea este ciudată, având în vedere că trecem printr-o epocă a dezinformărilor de tot felul, în care purtători de mesaj apropiați de Kremlin susțin ieșirea României din NATO, adoptarea unui regim de neutralitate și chiar ieșirea din Uniunea Europeană.
O publicație din Cluj atrage atenția în legătură cu apropierea dintre un cetățean rus cu origini în zona respectivă și promotorul unei ciudate mișcări de separare a Transilvaniei de România. Într-o lungă analiză în care se face referire la propaganda rusă, dar și la așa-zisele mișcări separatiste din Ardeal, publicația 9media atrage atenția asupra purtătorilor de mesaj care servesc interese obscurse, menite să testeze societatea românească pe subiecte sensibile.
Mișcarea de separare, la care se face referire în articol este susținută de un anume Szökőcs László Imre, un personaj care își promovează ideile de secesiune în mediul online pe un site dedicat. Szökőcs László a apărut în Grădina Maicii Domnului și militează pentru desprinderea Transilvaniei de la România, tocmai la Oradea. El își promovează ideile, care cu greu pot fi luate în serios, pe un site dedicat mișcării de secesiune.
Totul este raportat la Dumnezeu. iar propunerile sale sunt împănate cu citate și exemple din Biblie. De exemplu, personajul susține că, după secesiune, Transilvania va deveni un stat cu 20 milioane de locuitori, în care profesiile de bază vor fi cele de muzicieni și cântăreți în biserică.
Mai mult, într-un termen relativ scurt, până în 2030 – maxim 2035, Szökőcs László Imre își propune să eradicheze foametea din lume, să rezolve problema încălzirii globale, a lipsei locurilor de muncă și să pună capăt tuturor războaielor și disensiunilor globale. Singurul lucru pe care îl cere, este post și rugăciune.
Iată însă că mai sunt și dintre cei care îi dau crezare și, mai mult, îl asociază cu tot felul de conspirații dictate de la Kremlin.
Ciudatul cetățean rus cu origini românești
O altă mișcare separatistă este atribuită, de publicația cu pricina, unui anume Tudor Duică, „transilvanist convins”, care a înființat pe Facebook, ca toată lumea ce se respectă, Asociația „Transilvania noastră liberă”. Se pare, după cum susține publicația 9media, Druică s-a luat de mână cu Szökőcs László, în aceeași Grădină a Maicii Domnului, și promovează teorii și initiative similare, având un obiectiv comun, desprinderea Transilvaniei de România.
„Mișcările lui Duică și Szakacs converg, par similare prin prisma discursurilor: banii câștigați din greu de către transilvănenii harnici sunt supți fără scrupule de către «valahii» de dincolo de arcul carpatic, în special de nesățioșii «mitici» și de leneșii moldoveni. Astfel, unica soluție pentru propășirea «neamului transilvănean» este ruperea de statul român și stabilirea propriilor reguli, ca într-o sectă religioasă patriarhală. Bineînțeles că argumentele aduse de susținătorii acestui curent sunt bazate fie pe jumătăți”, susține autorul articolului.
Iar în preajma celor doi și-a făcut loc și un cetățean din Rusia, cu origini românești, pe numele său Sergiu Crăciun. Acesta s-a stabilit pe meleagurile bunicilor săi de lângă Cluj-Napoca. Iar numele său apare printre prietenii de pe Facebook ai unui activist al mișcării de separare inițiată de Tudor Duică, după cum relatează 9media.