Rusia plănuiește să cheltuiască 113 miliarde de ruble (circa 2,2 miliarde de dolari) pentru modernizarea infrastructurii din Peninsula Crimeea în 2015, și să creeze pe acest teritoriu un al doilea Silicon Valley.
Vicepremierul rus pentru Crimeea, Andrei Sokolov, a anunțat la un forum economic, în Yalta, că suma alocată pentru dezvoltarea infrastructurii din Crimeea este comparabilă cu fondurile cheltuite pentru organizarea Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci, din 2014, adăugând că „în următorii ani, această sumă va crește”.
Potrivit lui Sokolov, planurile Rusiei se referă la investiții de 90 de miliarde de ruble, pentru dezvoltarea economică și socială a Crimeei, în următorii cinci ani.
Ambițiile Moscovei
Până în 2020, Rusia vrea ca peninsula să se transforme într-o a doua Silicon Valley (partea sudică a orașului San Francisco, care găzduiește cele mai multe corporații de înaltă tehnologie din lume). Proiectul se numește Digital Valley din Crimeea și a fost prezentat la forumul economic de la Yalta, sâmbătă.
Crimeea a fost anexată de Federația Rusă în martie 2014, după un referendum contestat, în care 96% dintre alegători au votat în favoarea ruperii de Ucraina. Șeful statului rus, Vladimir Putin, a semnat o lege federală privind dezvoltarea Districtului Federal Crimeea și instituirea unei zone economice libere, în Crimeea și Sevastopol, în noiembrie 2014.