Autorităţile ruse vor crea o zonă specială în care să fie organizate protestele, în timpul Jocurilor Olimpice de la Soci, unde securitatea va fi întărită, potrivit BBC.
Reguli stricte de securitate vor fi implementate în interiorul oraşului şi în împrejurimi, între 7 ianuarie şi 21 martie.
Autorităţile au anunţat, anul trecut, că vor interzice protestele în zona desfăşurării Olimpiadei de iarnă. Dar un nou decret, făcut public acum, arată că manifestaţiile de protest în timpul Jocurilor din februarie pot fi organizate dacă sunt autorizate.
Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, Dmitri Peskov, a spus că toate adunările publice şi demonstraţiile trebuie aprobate anterior de autorităţile municipale, ca şi de cele direcţia regională din Ministerul de Interne şi de serviciile de securitate, FSB. "Preşedintele a emis instrucţiuni pentru organizatorii Jocurilor Olimpice, împreună cu conducerea regiunii Krasnodar şi primăria din Soci, să găsească locaţiile în care demonstraţii şi alte evenimente, inclusiv proteste, pot fi organizate în mod liber, dacă va fi necesar", a spus Peskov. Putin a inspectat pe schiuri pârtiile de la Soci
Dar pot fi introduse limite ale numărului de persoane ce iau parte la manifestaţii, potrivit decretului prezidenţial.
Grupurile de protestatari, cum sunt cele care fac campanie pentru drepturile homosexualilor sau pentru reforme politice, s-au plâns de faptul că a fost restricţionat dreptul lor de a organiza astfel de manifestaţii.
Securitatea în zonă este o problemă majoră, în preajma şi în timpul evenimentului, din cauza temerilor legate de posibile atentate puse la cale de grupări militante. Două atacuri sinucigaşe cu bombă, în care au murit 34 de oameni, s-au produs la Volgograd în 29 şi 30 decembrie. Anchetatorii au spus că atactaorii ar fi doi bărbaţi care au sosit în oraş din regiunea Caucazului de Nord.
Atentatele l-au făcut pe preşedintele Vladimir Putin să ordone întărirea măsurilor de securitate şi să inspecteze personal locul în care se va desfăşura Olimpiada. Măsurile de securitate vor include şi survolarea aeriană, cu drone, şi acces rutier limitat, în oraş.