Pe ce se bazează rușii când susțin că avionul lui Prigojin a avut bombă la bord

Pe ce se bazează rușii când susțin că avionul lui Prigojin a avut bombă la bord

Presa internațională a consemnat atât concluziile specialiștilor de la Moscova, cât și cele ale părții americane cu privire la prăbușirea avionului în care se afla liderul Wagner. Fiecare vine cu teoria sa.

Avionul lui Prigojin a avut bombă la bord? Oficiiali americani au făcut declarații publice, dar sub rezerva anonimatului, considerând că este încă o problemă sensibilă accidentul de azi, din Rusia. E drept, opinia lor a fost făcută cunoscută înainte ca Putin să anunțe oficial moartea lui Prigojin. De puțin timp, New York Times a publicat opinia revizuită.

Varianta americană: aparatul a fost doborât de rachetă sol-aer

Accidentul aviatic în care ar fi murit șeful Grupului Wagner, Evgheni Prigojin, și cofondatorul Dmitri Utkin, a fost probabil cauzat de o rachetă sol-aer, au susținut oficialii americani. Ei au subliniat că informațiile sunt încă preliminare și în curs de revizuire.

Ipoteza lor o contrazice pe cea a mai multor publicații rusești independente, care au susținut că explozia a fost probabil cauzată de o bombă plasată la bord.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ca ultimă oră, New York Times a ieșit cu anunțul că oficiali din SUA și din alte țări occidentale au declarat că rapoartele preliminare de informații îi determină să creadă că a avut loc o explozie la bordul avionului în care se afla liderul mercenarilor ruși, Evgeni V. Prigojin. Aceasta a cauzat probabil prăbușirea aeronavei miercuri, omorând toți pasagerii de la bord.

Varianta rusă: avionul a explodat în aer

Varianta jurnaliștilor ruși se bazează în primul rând pe primele mărturii ale oamenilor care se aflau în zona în care a căzut avionul.

Anastasia Buharova, o locuitoare din Kuzhenkino, în vârstă de 27 de ani, a spus că se plimba cu copiii ei miercuri când a văzut avionul, "și apoi - bum! - a explodat pe cer și a început să cadă."

"Ceva a fost smuls din el în aer și avionul a început să coboare", a povestit tânăra presei, încă de ieri, la scurt timp supă prăbușirea aparatului.

Martorii oculari din orașul Kuzhenkino, aproape de locul accidentului, au declarat că au văzut avionul explodând în aer înainte de a se prăbuși pe pământ. Niciunul nu a raportat nicio lovitură cu rachetă.

 Ipoteză: bomba a fost plasată lângă baie

Publicația rusă Baza, publicând schemele avionului, a indicat un compartiment de serviciu lângă baie, în secțiunea de coadă a aeronavei din spatele aripilor, reprezentând un loc ideal pentru a ascunde o bombă.

Acesta a susținut că teoriile conform cărora avionul Embraer Legacy 600 al lui Prigojin a fost doborât de o rachetă de apărare aeriană sunt probabil false, subliniind că nu au existat urme vizibile de rachete sau dâre de eșapament pe cerul din jurul locului prăbușirii.

Avionul lui Prigojin a avut bombă la bord? Înainte de decolare, s-a făcut o inspecție tehnică neprogramată

Stewardesa Kristina Raspopova, care a pierit în accident, a declarat familiei înainte de decolarea de pe aeroportul Sheremetyevo din Moscova că zborul a fost întârziat din cauza unei inspecții tehnice și a unor reparații nespecificate, potrivit mai multor publicații rusești independente.

Mai multe surse rusești au susținut că pilotul lui Prigojin - Artem Stepanov - se afla în vacanță într-o regiune îndepărtată a Rusiei și nu a putut fi contactat înainte de incidentul de ieri.

Dar pilotul plecat în concediu, precum și căpitanul avionului, Aleksei Levshin, care a murit și el în accident împreună cu copilotul Rustam Karimov, au lucrat, de asemenea, cu Prigojin timp de mulți ani, a declarat fiica pilotului Stepanov presei ruse.