Evenimentul Zilei > International > Rușii ar aproba decizia președintelui rus de a pune capăt operațiunii speciale, dar ar aproba și decizia lui de a lansa o nouă ofensivă
Rușii ar aproba decizia președintelui rus de a pune capăt operațiunii speciale, dar ar aproba și decizia lui de a lansa o nouă ofensivă

Rușii ar aproba decizia președintelui rus de a pune capăt operațiunii speciale, dar ar aproba și decizia lui de a lansa o nouă ofensivă

„Operațiunea militară specială” a Rusiei din Ucraina este ''cu certitudine'' sau ''cel puţin'' una reușită, consideră 62% dintre cetăţenii ruși chestionaţi, în timp ce 19% nu sunt de această părere, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat de Serviciul sociologic Russian Field şi publicat de „Kommersant”.

„Rușii chestionaţi au declarat că ar urma să aprobe o decizie a președintelui rus de a pune capăt operațiunii speciale, dar, totodată, ar aproba și o decizie de a lansa o nouă ofensivă. Mai mult de jumătate dintre rușii, care au luat parte la acest sondaj, consideră că operațiunea militară specială din Ucraina s-a prelungit și, potrivit unei treimi dintre ruşii chestionaţi, ostilitățile vor dura mai bine de un an, reiese din sondajul recent realizat de Serviciul sociologic Russian Field.

Război sau Pace

În același timp, 60% dintre respondenți ar susține decizia lui Vladimir Putin de a lansa un nou atac asupra Kievului, dar, în același timp, 65% ar fi de acord cu intenția președintelui de a opri operațiunea specială și de a semna un acord de pace. Experţii consideră că astfel de diferenţe de opinii au legătură cu lipsa unei dorințe a societății ruse de a se gândi la marile probleme politice.

Studiul a fost realizat prin sondaj telefonic, în perioada 28-31 iulie, la el au participat 1.609 de respondenți din opt districte federale. Autorii studiului avertizează că rezultatele sale la o serie de întrebări despre ceea ce se întâmplă în Ucraina ar putea să nu coincidă cu situația reală, deoarece ‘rușilor le este teamă să vorbească despre acest subiect – numărul celor care au refuzat să răspundă a crescut, în timp ce gradul de sinceritate a scăzut’.

Opinia potrivit căreia operațiunea militară specială a Rusiei în Ucraina durează prea mult a fost susținută de 59% dintre participanții la sondajul Russian Field. 33% au susţinut că operațiunea specială ‘cu certitudine’ durează prea mult, în timp ce 26% au spus că ”cel mai probabil”că durează prea mult. 28% dintre respondenți nu împărtășesc aceste opinii, iar 13% au declarat că le este dificil sau au refuzat să răspundă la această întrebare.

Și pe ruși i-a obosit războiul

În același timp, 41% dintre respondenți au recunoscut că sunt ”obosiți de știrile despre desfășurarea operațiunii militare ruse din Ucraina”, în timp ce majoritatea (56%) au precizat că nu-i încearcă astfel de sentimente. 30% dintre respondenți au declarat că operațiunea specială din Ucraina va continua mai bine de un an, 18% consideră că ostilitățile se vor încheia într-un an. 20% dintre respondenți speră finalizarea lor în termen de șase luni, iar doar 13% dintre cei chestionați sunt optimiști cu privire la încheierea ostilităților în termen de la o lună până la trei luni. 62% dintre rușii care au luat parte la sondaj sunt siguri că operațiunea specială rusă este ”cu certitudine” sau ”cel puţin” reușită, 19% nu sunt de această părere, iar 19% au susţinut că le este greu să răspundă.

În același timp, aproape două treimi dintre bărbații chestionați (62%) nu sunt pregătiți să participe la ostilitățile din Ucraina, dacă vor avea ocazia – cu șase puncte procentuale mai mult faţă de un sondaj similar, care a fost realizat în a doua jumătate a lunii mai. 29% dintre respondenți și-au exprimat dorința de a participa la operațiunea specială, iar, cel mai frecvent, persoanele, cu vârsta cuprinsă între 45 și 59 de ani, (37%), recunosc acest lucru, în timp ce în cazul bărbaților cu vârsta cuprinsă între 18 și 29 de ani, doar 23% recunosc deschis.

De asemenea, nu există atât de mulți oameni care doresc să ajute financiar armata rusă: 67% nu sunt pregătiți să-și doneze fondurile proprii în sprijinul operațiunii speciale, iar 12% sunt de acord să cheltuiască nu mai mult de o mie de ruble pentru aceasta, lunar. Pericolul unei crize îi îngrijorează pe ruși mai mult decât utilizarea armelor nucleare. O decizie a preşedintelui Vladimir Putin ”de a anunța lansarea mâine a unui nou atac asupra Kievului” ar fi susținută de 60% dintre respondenți, iar 26% ar fi împotrivă.

65% ar fi de acord cu pacea

De remarcat faptul că sociologii au înregistrat aproape aceleași cifre atunci când repondenţii au răspuns la întrebarea cu privire la o decizie ipotetică a președintelui potrivit căreia mâine ar fi suspendată operațiunea specială rusă și ar fi semnat un acord de pace: 65% ar aproba această decizie, iar 28% ar fi împotrivă.

În general, 52% dintre respondenți au fost în favoarea continuării operațiunii militare, iar 38% în favoarea trecerii la negocieri de pace.

Autorii studiului notează că, în perioada de la mijlocul lunii martie până la sfârșitul lunii iulie, raportul dintre susținătorii și oponenții operațiunii speciale (militare ruse, n.r.), a rămas practic neschimbat: acum 69% dintre respondenți o susțin, 23% sunt împotrivă și 8% au susţinut că le este dificil să răspundă sau au refuzat să răspundă.

Rușii, pregătiți să aprobe două decizii total opuse ale lui Putin

Potrivit politologului Aleksei Makarkin, faptul că majoritatea rușilor sunt pregătiți să aprobe două decizii total opuse ale lui Vladimir Putin – cea de a opri operațiunea specială și cea de a începe o nouă ofensivă – poate fi considerată o expresie a încrederii faţă de președinte. În plus, există o atitudine înrădăcinată în societate potrivit căreia autoritățile știu mai bine ce au de făcut cetăţenii şi că oameni simpli nu se pricep la politica actuală și nici nu vor să facă politică, continuă expertul.

El amintește că atunci când, pe la sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990, pe lângă preocupările personale și casnice, oamenii se confruntau și cu problema responsabilității pentru face o alegere, a avea o opţiune politică, acest fapt a cauzat un disconfort psihic în rândul unei părţi semnificative din populație.

”Atunci a existat o astfel de cerere din partea populaţiei: autorităţile să ne spună la televizor cum trebuie să procedăm corect, iar autorităţile nu le-a spus. Ulterior această categorie a societății a fost mulțumită că a apărut în viaţa politică Putin, care și-a asumat această responsabilitate, notează domnul Makarkin. Prin urmare, astăzi poporul are efectiv încredere în președinte, care ”le-a permis să nu se gândească la politica actuală”, a conchis politologul”, titrează publicaţia ””.(www.rosbalt.ru – 9 august)/vdraguta/czaharia