Deputații ruși au adoptat un proiect de lege privind interzicerea unor organizaţii nonguvernamentale şi firme străine "indezirabile", un termen foarte ușor de interpretat.
Conform unei legi din 2012, ONG-uri ruseşti cu legături în politică şi finanţate din străinătate sunt obligate să se înregistreze ca "agenţi străini", o expresie folosită în trecut pentru spioni, conform Mediafax.
Astfel, un străin declarat "indezirabil" riscă o amendă de până la 500.000 de ruble (peste 8.840 de euro) şi până la şase ani de închisoare.
Proiectul a fost adoptat în a doua lectură, vineri, de către Duma de Stat. Pentru a deveni lege, este necesar să treacă a treia lectură, să fie aprobat de Consiliul Federației și să fie promulgat de către președinte.
Inițiatorul proiectului este partidul președintelui Vladimir Putin.