Aliați direcți ai lui Aleksei Navalnîi sau nu, toți încearcă să se inspire din energia și umorul de care a dat dovadă oponentul lui Putin.
În mare parte exilată, această opoziție rusă continuă să facă tot posibilul. Pentru alegerile prezidențiale din Rusia din 15-17 martie, ea le-a cerut celor care votează împotriva lui Putin să meargă cu toții la secțiile de votare la prânz,în timp ce autoritățile reprimă cu înverșunare orice formă de critică.
Aleksei Navalnîi a dat tonul unei revoluții antiputiniste
Pentru foarte numeroșii oponenți ruși care au fost nevoiți să-și părăsească țara, Aleksei Navalnîi dădea tonul. După șocul morții sale, aceştia încearcă să se reorganizeze și să continue împreună cu văduva sa, Iulia, mobilizarea împotriva puterii lui Vladimir Putin.
„Vom plânge în camerele noastre, în băile noastre, dar public, evident, vom continua să luptăm împotriva regimului, cu toate mijloacele pe care le avem la dispoziție”, a declarat pentru AFP Evgheni Nasirov, coordonatorul mișcării lui Navalnîi, în Germania.
„Obiectivul lui Putin este să ne pierdem motivația și să ne dispersăm”, adaugă activistul, care a părăsit Rusia cu puțin timp înainte de invadarea Ucrainei din 24 februarie 2022. În mare parte exilată, această opoziție continuă să facă tot posibilul: pentru alegerile prezidențiale din Rusia din 15 până în 17 martie le-a cerut celor care votează împotriva lui Putin să meargă cu toții la secțiile de votare la prânz, în timp ce autoritățile reprimă cu înverșunare orice formă de critică.
Chiar dacă Navalnîi a murit, încă mai există opoziție
„Chiar și cei care nu votează, chiar dacă nu sunt ruși, vrem să adunăm mulțimi”, explică Evgheni Nasirov, care povesteşte cum contactează neobosit oamenii din Rusia pentru a le vorbi despre războiul din Ucraina. Dincolo de aceste acțiuni, coeziunea acestei opoziții ridică semne de întrebare. Până acum, doar organizația lui Navalnîi formează un curent structurat şi a reușit să construiască o mișcare credibilă anti-Putin înainte de a fi distrusă de represiune.
Dar acest grup stă singur împotriva unei adunări de personalități disparate, al căror singur punct comun este să fie împotriva invaziei din Ucraina și a regimului rus. Printre aceste figuri, Marat Guelman, un renumit colecţionar de artă rus și critic al Kremlinului, descrie un roller coaster emoționant de la moartea opozantului în închisoare:
„Mai întâi, am considerat că trebuie să nu mă mai gândesc la Rusia, să mă concentrez pe muncă, să reflectez cum să organizez o nouă viață”.
Iulia Navalnaia preia ștafeta
Apoi speranța a revenit, în special datorită anunțului șoc al Iuliei Navalnaia, la trei zile după moartea soțului ei, când aceasta s-a declarat gata să preia ştafeta.
„Iulia a schimbat totul”, spune Marat Guelman, acum stabilit la Berlin, care chiar asigură că doamna Navalnaia va putea reuni chiar mai mult decât soțul ei. În opinia lui, ea este, femeia situației:
„Machismul lui Putin funcționează bine împotriva bărbaților, dar împotriva unei femei nu mai funcționează. Fața Rusiei anti-război trebuie să fie cea a unei femei”.
„La amiază împotriva lui Putin”
„Iulia poate conta pe sprijinul meu. Sper că această tragedie va marca un punct de cotitură, astfel încât să ne coordonăm împreună activitățile de opoziție”, asigură pentru AFP fostul deputat de opoziție Dimitri Gudkov, care călătorește prin Europa pentru a stabili contacte cu autoritățile de pe continent.
Dmitri Gudkov speră că rușii vor urma în masă inițiativa „La amiază împotriva lui Putin”.
„Nu putem influența rezultatele alegerilor, dar, dacă putem arăta mulțimi care merg la urne la amiază, acest lucru poate submina legitimitatea lui Putin”, asigură adversarul, care își amintește că a participat la nunta cuplului Navalnîi și a condus demonstrații alături de ei în Rusia. Locotenenții lui Navalnîi nu sunt însă așteptați la o întâlnire programată sâmbătă și duminică la Vilnius, Lituania, cu alți activiști împotriva puterii ruse.
Rusia ar trebui să fie o țară democratică și pașnică
Aliați direcți ai lui Aleksei Navalnîi sau nu, toți încearcă să se inspire din energia și umorul de care a dat dovadă acest oponent al lui Putin în toate împrejurările. Serghei Guriev, un fost consilier economic al guvernului rus, exilat în Franța, unde este director de formare la Sciences Po Paris, spune că a vorbit cu Aleksei Navalnîi înainte de transferul acestuia dintr-o închisoare din regiunea Moscovei în îndepărtata colonie penală din Arctica unde a murit.
Mai presus de toate, el își păstrează „convingerea că Rusia ar trebui să fie și va fi o țară democratică și pașnică”. Activistul Evgheni Nasirov își amintește de o întâlnire avută în 2017 la deschiderea unui birou al mișcării lui Navalnîi la Celiabinsk, în estul Siberiei.
„A venit cu un singur bodyguard și l-am întrebat dacă nu se teme pentru siguranța lui. Mi-a răspuns în glumă: „O să mă aperi, nu-i așa?” (Traducerea- Rador)
Sursa: Le Figaro