Rusia a trimis 28 de avioane de luptă în Siria, ceea ce confirmă pentru experţi că Moscova este de acum pregătită să efectueze operaţiuni militare la faţa locului.
Cele 28 de avioane ruseşti de vânătoare şi de atac la sol se află pe un teren de aviaţie în provincia Lattakia (în vestul Siriei), un fief al preşedintelui sirian Bashar al-Assad, conform unui oficial american.
Un alt oficial a confirmat, de asemenea, cifra de 28 de aparate de luptă, precum şi prezenţa a 20 de elicoptere ruseşti de luptă şi de transport şi susţine că Rusia utilizează drone deasupra Siriei, fără a furniza mai multe detalii.
Potrivit acestor surse, ruşii au desfăşurat în Siria 12 bombardiere SU-24 şi 12 avioane de atac la sol SU-25, precum şi patru avioane de vânătoare.
'Nu se vor mulţumi să rămână pe poziţii să apere aeroportul', a întărit pentru AFP analistul Jeffrey White de la Washington Institute for Near East Policy. Cu aceste avioane, 'ruşii pot lovi departe în Siria, chiar în teritoriul controlat de Statul Islamic', a subliniat el.
Analiştii susţin că Moscova caută un efect politic şi diplomatic mai degrabă decât unul militar, relatează Agerpres.
'Mă aştept la atacuri împotriva grupului Statul Islamic, dar aceasta nu va crea o mare diferenţă pe plan militar', a declarat la rândul său Jeremy Shapiro, analist la Brookings, alt grup de reflexie cu sediul la Washington.
De mai multe săptămâni, Washingtonul este în alertă din cauza întăririi în Siria a prezenţei militare ruseşti, care sprijină regimul de la Damasc.
După un tir cu obuze duminică asupra ambasadei sale la Damasc, Moscova a invitat la acţiuni concrete în Siria, acuzând opozanţii preşedintelui Bashar al-Assad că ar fi responsabili de acest atac.
SUA au indicat că o intervenţie directă a forţelor ruseşti pentru a susţine regimul sirian riscă 'să atragă şi mai mulţi extremişti, să consolideze regimul lui Bashar al-Assad şi să blocheze calea spre o rezolvare a conflictului'.