Rusia se joacă cu focul

Decizia Rusiei de a recunoaşte independenţa republicilor separatiste georgiene Osetia de Sud şi Abhazia s-ar putea întoarce împotriva sa, apreciază fostul preşedinte al Georgiei, Eduard Şevardnadze, şi presa germană.

Ruşii „vor regreta toată viaţa lor“, a declarat Şevardnadze, într-un interviu acordat cotidianului japonez „Asahi Shimbun“, adăugând că recunoaşterea celor două republici ca state independente „va conduce la discuţii pentru recunoaşterea independenţei Ceceniei şi a Daghestanului“, teritorii care fac parte din Federaţia Rusă. Fostul lider de la Tbilisi a cerut boicotarea Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci, din 2014, şi a recunoscut că Georgia este marea perdantă a războiului din Caucaz. Pe 13 august, Eduard Şevardnadze calificase drept o „gravă eroare“ încercarea preşedintelui georgian, Mihail Saakaşvili, de a prelua prin forţă controlul asupra Osetiei de Sud, în noaptea de 7 spre 8 august, reaminteşte AFP.

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, îl acuză de genocid pe Saakaşvili, „însă inguşeţii, cecenii şi alte nenumă rate popoare din Caucaz se consideră victimele unui genocid“, comentează cotidianul german „Süddeutsche Zeitung“.

Potrivit publicaţiei „Berliner Zeitung“, „Cecenia cea pacificată prin forţă - sau chiar Inguşeţia sau Osetia de Nord - ar putea invoca precedentul creat acum“, prin recunoaşterea de către Moscova a independenţei Osetiei de Sud şi Abhaziei. Conform dreptului internaţional, cele două republici aparţin în continuare Georgiei, insistă „Berliner Zeitung“.

SCHIMB DE REPLICI

Kouchner, ironizat de Lavrov

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a apreciat, ieri, că acuzaţiile omologului său francez, Bernard Kouchner, la adresa Rusiei sunt produsul unei „imaginaţii bolnăvicioase“. „Aceasta ţine de o imaginaţie bolnăvicioasă“, a spus Lavrov după ultimele declaraţii ale lui Bernard Kouchner potrivit cărora Moscova ar putea avea, în afara Osetiei de Sud şi a Abhaziei, şi „alte obiective“, precum „Crimeea, Ucraina şi Republica Moldova“. „Ruşii sunt puţin nervoşi în ultima vreme“, a replicat şeful diplomaţiei franceze.