Reacția Rusiei, după sancțiunile impuse de UE: „Este o decizie politică”

Reacția Rusiei, după sancțiunile impuse de UE: „Este o decizie politică”

Decizia Uniunii Europene de a sancționa un adjunct al ministrului rus al energiei, în ceea ce privește livrarea de turbine de gaz Crimeii este una ilegală și motivată politic.

Uniunea Europeană a impus sancțiuni Rusiei, pentru prima dată, după anexarea Crimeii în 2014. UE a luat măsuri suplimentare ca răspuns la furnizarea în Crimeea a unor turbine de gaz, ceea ce încalcă sancțiunile existente. 

„Interferenţa într-o dispută între două entităţi comerciale este o încălcare directă a normelor legale internaţionale. Ministerul rus al Energiei nu are nici o îndoială că UE a luat această decizie bazată doar pe motive politice'”, se afirmă într-un comunicat al ministerului respectiv, potrivit Agerpres.ro. 

Trei responsabili ruşi, printre care și adjunctul ministrului rus al energiei Andrei Cerezov, se află pe lista neagră a UE care le interzice să călătorească în Uniunea Europeană şi le blochează bunurile pe teritoriul UE. De asemenea, sancțiunile vizează și trei întreprinderi. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Luna trecută, compania Siemens susținea că turbinele, livrate de către grupul german unor întreprinderi ruseşti, au fost deturnate, „contrar voinţei sale”, către Crimeea, care se confruntă deseori cu pene de curent masive.