RUSIA e gata de ATAC! Va fi un „RĂZBOI TOTAL”. Care este RĂSPUNSUL SUA
- Alex Dumitrescu
- 27 noiembrie 2018, 22:41
Președintele ucrainean Petro Poroșenko a declarat că Rusia și-a întărit prezența militară la granița cu Ucraina și a evocat un „război total” cu Moscova.
„Numărul tancurilor din bazele (militare ruse) situate de-a lungul frontierei noastre s-a triplat”, a declarat Poroșenko, adăugând că „numărul unităţilor militare plasate de-a lungul frontierei noastre a crescut drastic”.
Şeful statului ucrainean a menţionat de asemenea o creştere puternică a numărului navelor militare ruse în Marea Azov şi la o prezenţă militară rusă întărită în Crimeea, peninsulă ucraineană anexată de Moscova în urmă cu patru ani, citând date ale serviciilor ucrainene de informaţii.
În Crimeea, din 2014, „numărul soldaţilor s-a triplat, cel al blindatelor a crescut de cinci ori, iar cel al artileriei de aproape zece ori”, a enumerat Poroşenko.
„Ucraina se confruntă cu ameninţarea unui război total cu Federaţia Rusă”, a afirmat el, conform Agerpres.
Poroșenko a declarat că a discutat la telefon cu Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, iar acesta l-a asigurat că țara sa va ajuta Ucraina cu „sprijin, inclusiv militar, pentru apărarea suveranității Ucrainei”, într-un interviu pentru CNN.
Forţele navale ucrainene au anunţat duminică seară că Rusia a deschis focul asupra unui grup de nave ucrainene în Marea Neagră, în urma incidentului fiind răniţi şase marinari ucraineni. Navele, arestate de armata rusă, încercau să treacă prin strâmtoarea Kerci pentru a ajunge în Marea Azov, unde se afla destinaţia lor finală, portul Mariupol. Incidentul armat a avut loc după ce trecerea convoiului ucrainean a fost blocată iniţial de un cargou rus plasat sub podul dintre Crimeea şi Rusia, peste strâmtoarea Kerci.