Armata rusă poate crea în trei minute, pe un teren în câmp deschis, o unitate de tancuri sau un întreg regiment aerian. Din cauciuc, ce-i drept. În Rusia se vorbește adesea cu umor despre soldați care, în timpul milităriei, se antrenează doar să umfle, rapid și fără glorie, tancuri de cauciuc. În realitate însă, aceste operațiuni cu arme false sunt diferite față de cum sunt ele reprezentate în filme sau față de ce cred oamenii despre ele.
Rușii sunt experți în înșelătorie militară, denumită și „maskirovka” („deghizare”). Este o doctrină militară dezvoltată la începutul secolului XX (deși a fost folosită din cele mai vechi timpuri) care acoperă un larg evantai de măsuri pentru a păcăli adversarul, de la camuflaj, la negare, dezinformare și înșelăciune.
Enciclopedia militară sovietică din 1944 se referă la „mijloace de securizare a operațiunilor de luptă și a activităților zilnice ale forțelor, o complexitate de măsuri care vizează înșelarea inamicului cu privire la prezența și dispunerea forțelor”. Versiunile ulterioare ale doctrinei au inclus și mijloace strategice, politice și diplomatice, inclusiv manipularea „faptelor”, situația și a percepțiilor susceptibile să afecteze media și opinia mondială, pentru a atinge sau a facilita obiective tactice, strategice, naționale și internaționale.
„Maskirovka” a contribuit la mari victorii sovietice, cum ar fi bătăliile de la Stalingrad și Kursk. Doctrina, numită de occidentali „military deception”, a fost pusă în practică de ruși și pe timp de pace, cu operațiuni de negare și înșelătorie în cursul unor evenimente precum criza rachetelor din Cuba, primăvara de la Praga și anexarea Crimeii (celebrii „omuleți verzi” ai lui Putin”.
KGB nu putea rata distracția
Această mascaradă militară avea un scop principal: destabilizarea și lipsirea constantă a adversarului de informații cruciale care i-ar permite să ia decizii strategice adecvate. Spre exemplu, în cel de-al doilea Război Mondial, Armata Roșie a folosit un număr imens de blindate false și a trimis divizii întregi în tot atâtea false direcții pentru a păcăli trupele germane. Evident, nu numai rușii au folosit „maskirovka”, dar un anumit grad de sofisticare a fost atins de Moscova.
În perioada Războiului Rece, un departament întreg al KGB era consacrat pentru „maskirovka”. Vladimir Putin, fost ofițer KGB și apoi director al FSB, cum s-a numit serviciul după căderea URSS, cunoștea bine aceste aspecte. De altfel, războiul mascat are tradiție în serviciile secrete rusești. La ora actuală, apreciază experții occidentali, Rusia aplică „cultura păcălelii” la nivelul ansamblului statului. Aceasta înglobează informații false, război hibrid, cyberatacuri și angajament militar, utilizând inteligent dezinformarea în urmărirea obiectivelor sale național-strategice.
NATO păcălit de vulpe în Iugoslavia
Necesitatea unei păcăleli cu arme gonflabile a apărut și a fost demonstrată într-un context cât se poate de real și militar: războiul din Iugoslavia din 1999. Pe durata a patru luni de lupte, avioanele NATO nu au putut distruge decât 20 de tancuri sârbești, 18 transportoare de trupe de tip BMP și mai puțin de două duzini de unități de artilerie autopropulsate din Kosovo. În același timp, documentele trimise la sediul comandamentului NATO afirmau contrariul: în aparență, sute de unități de material blindat ușor și greu fuseseră lichidate. Ulterior s-a dovedit că aceste „sute de unități” erau imitații de cauciuc înșelătoare pe care avioanele de recunoaștere nu le puteau distinge de cele adevărate.
În consecință, rachete și bombe care valorau milioane de dolari au fost irosite pe niște jucării mari de cauciuc. Armata sârbă, depășită de un inamic mult superior tehnic, a dovedit reale capacități de camuflaj, disimulare și păcăleală. „Una din marile noastre surprize a fost capacitatea armatei iugoslave să folosească momeli la sol pentru ca noi să lovim ținte care nu erau reale”, declara la acea dată un înalt responsabil al departamentului american al Apărării. Păcăleala, stupidă la prima vedere, a făcut o puternică impresie în rândurile militarilor și, începând cu mijlocul anului 2000, comandamentul armatei ruse a decis să treacă la teste. În scurt timp, primele tancuri și avioane din cauciuc au început să apară iar în Rusia.
Zgomotul alb
La ora actuală, sunt mai dificile de camuflat mari concentrații de trupe și echipament, ținând seama de performanțele tehnologiilor de supraveghere. Dar războiul din Kosovo a demonstrat clar, arată Național Interest, că momelile pot fi mereu utile pentru a distrage chiar și sisteme moderne. În plus, tehnologia de supraveghere nu a rezolvat încă problema identificării intenției adversarului. În contextul actual, exerciții militare puternice, repetate, consolidarea progresivă a forței și un comportament provocator constant, dar fără agresiune, pot epuiza vigilența inamicului și să-l lase confuz cu privire la semnificația și scopul unui eventual atac. Rusia și China participă activ la această tactică, numită și „zgomot alb”. Rusia ține paginile ziarelor cu mega manevre militare, hărțuirea navelor militare ale NATO și îndrăznețe raiduri ale bombardierelor strategice lângă teritoriul SUA.
Aceleași masive exerciții le face și China în Marea Chinei de Sud. Această „normalizare” a unor activități militare ridicate permite disimularea mai ușor a unei acumulări încă și mai mari de forțe sau de a deturna observatorii de la direcția sau de la maniera în care un atac iminent va fi condus.