Rusia provoacă SUA! Bombardiere rusești și avioane de vânătoare, interceptate!

Avioanele armatei SUA au interceptat, pentru a doua oară în această săptămână, două formațiuni de bombardiere rusești care au intrat în Zona de Identificare şi Apărare Aeriană din Alaska, anunță CNN.

Comandamentul Nord-American de Apărare Aerospațială a anunțat, miercuri, că în prima formațiune zburau două bombardiere, două avioane de vânătoare și o aeronavă de avertizare. În cea de-a doua formațiune erau două bombardiere și o aeronavă de avertizare.

Armata SUA consideră că piloții ruși erau într-o misiune de instruire. „Poate fi totuși un semnal că Moscova vrea să țină pasul cu zborurile americane în afara regiunilor rusești”, a spus un oficial al Armatei SUA despre cele două interceptări recente, potrivit CNN.

Avioane de vânătoare ale SUA au interceptat şi escortat patru bombardiere ale Rusiei lângă Alaska

 

Avioane de vânătoare ale Forţelor Aeriene americane au interceptat şi escortat patru bombardiere strategice Tu-95MS, capabile să transporte rachete nucleare, ale Forţelor Aeriene ruse, în timpul unui zbor de rutină deasupra apelor neutre de lângă statul american Alaska, a anunţat Ministerul Apărării al Federaţiei Ruse, informează miercuri RIA Novosti şi Reuters.

Potrivit ministerului rus, zborul de 11 ore întreprins de bombardiere Tu-95MS a fost în conformitate cu regulile internaţionale şi s-a desfăşurat deasupra apelor teritoriale ale mărilor Ciukotsk, Bering şi Ohotsk, precum şi a părţii de nord a Oceanului Pacific, iar avioanele americane le-au escortat pe parcursul unor etape ale zborului.

Ministerul rus al Apărării mai precizează că aviaţia rusă întreprinde regulat zboruri deasupra Arcticii, Atlanticului de Nord, Oceanului Pacific, Mării Negre şi Mării Baltice, însă "cu respectarea strictă a legislaţiei internaţionale".

De asemenea, potrivit RIA Novosti, Ministerul rus al Apărării a subliniat că în luna mai aparate ale aviaţiei strategice americane au întreprins cinci zboruri de-a lungul frontierelor ruse, Moscova înregistrând o activitate sporită a SUA şi aliaţilor lor din cadrul NATO lângă frontierele Rusiei.

Sursă: CNN