Președintele Ucrainei a postat un mesaj pe Facebook în care a anunțat că Rusia plănuiește astăzi noi bombardamente în orașele în care se află fabrici din industria de apărare. Zelenski anunță că o familie întreagă a fost ucisă în timp ce încerca să părăsească țara. El cere din nou ajutor din partea Occidentului. Pe de alt[ parte, Statul Major al armatei ucrainene a anunţat că trupele ruse se pregătesc să ia cu asalt capitala Kiev.
Președintele Ucrainei a postat un nou mesaj pe rețelele sociale în care le mulțumește ucrainenilor care își apără țara și spune că pentru atacatori va veni și Ziua Judecății.
„Nu vom ierta sute şi sute de victime. Mii şi mii de suferinţe. Şi Dumnezeu nu va ierta. Nu azi. Nu mâine. Niciodată. Şi în locul celor iertaţi, va fi Ziua Judecăţii", a afirmat Zelenski, într-un mesaj pe Facebook.
Se anunță noi atacuri
Zelenski a anunțat că Rusia intenționează luni, 7 martie, să bombardeze uzinele din industria de apărare ale Ucrainei. „Îi vom pedepsi pe toţi cei care au comis atrocităţi în acest război. Vom găsi fiecare nenorocit care a bombardat oraşele noastre, oamenii noştri, care au tras cu rachete, care au dat ordine.
Vei avea un loc liniştit pe acest pământ doar când vei fi în mormânt. Rusia a anunţat că mâine (n.r.astăzi) va bombarda întreprinderile noastre din industria de apărare. Cele mai multe dintre ele sunt situate în oraşele noastre, cu civili în jur. Este o crimă, pur şi simplu o crimă“, a mai scris Zelenski.
O familie întreagă a fost ucisă
Președintele Ucrainei mai spune că este nevoie de măsuri mai ferme din partea Occidentului, pentru că este clar că Rusiei nu îi pasă de sancțiuni. El a mai anunțat și că o întreagă familie a fost ucisă în timp ce încerca să părăsească țara.
„Nu am văzut niciun lider mondial reacţionând la asta astăzi, niciun politician occidental. Gândiţi-vă la sentimentul de neputinţă pe care îl au ocupanţii dacă îşi anunţă atrocităţile din timp! Totul pentru că nu există nicio reacţie. Niciun cuvânt. E ca şi cum toţi liderii occidentali erau plecaţi astăzi. Sper că măcar veţi observa asta şi veţi reacţiona.
O familie de patru persoane a fost ucisă astăzi (n.r. ieri) la Irpen. Un bărbat, o femeie şi doi copii. În drum, când încercau să plece. O întreagă familie. Câte astfel de familii au murit în Ucraina. Îndrăzneala agresorului este un semnal clar pentru Occident că sancţiunile impuse nu sunt suficiente. Nu se poate ascunde această realitate. Nu se pot ascunde noile crime din Ucraina", a mai declarat Zelenski.
Rusia vrea să ia cu asalt Kievul
Într-un buletin difuzat la primele ore ale dimineţii de luni, Statul Major a informat că trupele ruse intenţionează să preia controlul total al oraşelor Irpin şi Bucea, aflate la mică distanţă de Kiev.
Trupele ruse mai "încearcă să obţină un avantaj tactic pentru a ajunge la periferia estică a Kievului, prin cartierele Brovarski şi Borispil", se menţionează în buletin.
"Un număr relativ mare de echipament (militar) rusesc şi de trupe ruse sunt concentrate în apropierea Kievului", a declarat la televiziunea ucraineană consilierul Ministerului de Interne, Vadim Denisenko, citat de ziarul online Ukrainska Pravda.
"Înţelegem că bătălia pentru Kiev este o bătălie-cheie (pe care o vom purta) în zilele următoare", a adăugat el.