Scandalul care înconjoară otrăvirea agentului dublu Serghei Skripal şi a fiicei lui continuă să producă tensiuni extraordinare între Rusia şi Marea Britanie, după ce Theresa May, dar şi membri ai organizaţiilor internaţionale UE şi NATO au condamnat acţiunile Rusiei, văzută ca fiind responsabilă de atacul cu neurotoxină. Totuşi, Rusia nu rămâne impasibilă.
Kremlinul a denunţat joi poziţia „absolut iresponsabilă” a Londrei după anunţul guvernului britanic privind sancţiunile în urma otrăvirii unui spion rus în sud-vestul Angliei, subliniind că riposta rusă va răspunde 'cel mai bine' intereselor Rusiei, relatează AFP şi TASS, potrivit agerpres.ro.
„Poziţia părţii britanice ni se pare absolut iresponsabilă”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a doua zi după anunţul premierului Theresa May privind o serie de sancţiuni împotriva Rusiei, între care expulzarea a 23 de diplomaţi ruşi.
Măsurile de răspuns „nu se vor lăsa aşteptate”, a asigurat el. „Decizia va fi luată de preşedinte şi nu există nicio îndoială că va alege versiunea de răspuns care corespunde cel mai bine intereselor Rusiei”, a spus Peskov.
„Suntem foarte îngrijoraţi de această situaţie”, a mai adăugat el, apreciind că aici sunt prezente 'toate semnele unei provocări'.
Potrivit lui Peskov, „partea rusă nu are nicio legătură cu incidentul produs la Salisbury”, unde fostul spion rus Serghei Skripal şi fiica sa Iulia au fost spitalizaţi la 4 martie în stare „critică” după ce au fost victime ale unei otrăviri.
La rândul său, ministrul de externe rus Serghei Lavrov a sugerat joi un răspuns simetric al Rusiei la decizia Marii Britanii de a expulza 23 de diplomaţi ruşi, potrivit RIA Novosti. Întrebat când Moscova îşi va anunţa decizia, Lavrov a afirmat: „În curând!”.