Interesele unui număr de state se ciocnesc în zona arctică, ceea ce ar putea da naștere unor conflicte în acea regiune, a avertizat vinerea aceasta ministrul rus al Apărării, Serghei Shoigu.
"Protejarea intereselor naționale ale Rusiei în regiunea arctică și dezvoltarea activă a acestei zone rămân o prioritate pentru armata rusă. Astăzi, regiunea arctică s-a transformat într-un loc în care interesele teritoriale, cele legate de resursele minerale, cele militare și cele strategice ale unui număr de state se ciocnesc potențial în această regiune ", a declarat Shoigu în cadrul unei ședințe a consiliului de administrație al ministerului apărării de a Moscova.
Potrivit lui Shoigu, "spărgătoare de gheață din Rusia, Coreea de Sud, Suedia, Germania, Statele Unite și China se află în regiunea polară ". El a subliniat faptul că pentru a răspunde amenințărilor potențiale cât și celor actuale, flota nordică rusă continuă să pună în aplicare planul detaliat dezvoltat de Ministerul Apărării rus pentru dezvoltarea grupărilor de forțe și a trupelor din Arctica până în anul 2020.
În această primăvară, Flota Nordului a primit în dotare un nou spărgător de gheață, „Ilya Muromets”, vasul de sprijin logistic „Elbrus”, iar vara aceast fregata „Amiral Gorshkov” și nava de desant maritim „Ivan Gren” au fost introduse în serviciu. Petrolierul „Pashin” este pe punctul de a finaliza testele finale înainte de lansarea la apă, a mai declarat ministrul rus al apărării.
Ministerul Apărării de la Moscova afirma la sfârșitul anului trecut faptul că Rusia a descoperit unsprezece noi insule și șase noi strâmtori maritime în Arctica în ultimii cinci ani, întărind pretențiile Moscovei în această regiune. În anul 2015, Rusia a revendicat în faţa Națiunilor Unite suveranitatea asupra unei suprafețe de 1,2 milioane de kilometri pătrați. Rusia a amplasat o bază militară în zona arctică, în încercarea de a revendica zone tot mai mari din regiunea polară bogată în hidrocarburi.