Rusia ÎȘI ARATĂ COLȚII. Încălcarea „LINIILOR ROȘII” din Siria va provoca „REACȚII DURE” din partea Kremlinului

Situația din Siria pare din ce în ce mai complicată. După ce Rusia a condamnat atacurile forțelor occidentale asupra statului din Orientul Mijlociu, un anunț venit de la Moscova, care vizează un posibil răspuns mai dur al Kremlinului, i-a pus în gardă pe liderii lumii.

Un senator din Rusia a promis că statul condus de președintele Vladimir Putin va adopta o poziție dură față de SUA, dacă se vor încălca „liniile roșii” din Siria. Criza din momentul de față care se desfășoară în Siria complică și mai tare relațiile bilaterale dintre cele două mari puteri, a adăugat demnitarul, potrivit agenției TASS.

 

Konstantin Kosachev, președintele Comisiei privind Afacerile Externe din cadrul Consiliului Federației Ruse (camera superioară a Parlamentului), a afirmat, luni, că SUA cunoaște foarte bine înțelesul acestor „linii roșii”.

„Există, cu siguranță, o conștientizare foarte clară a situației din Siria. Această înțelegere se referă la faptul că reacțiile Rusiei vor deveni evident mai dure dacă aceste „liniile roșii” sun încălcate”, a  spus Kosachev, după o întâlnire a Comisiei, în care s-a discutat situația din țara condusă de președintele Bashar Al-Assad.

Sâmbătă, atacurile comune aeriene coordonate de SUA, Marea Britanie și Franța au răspuns zvonurilor cu privire la un atac chimic al administrației siriene asupra propriului popor, provocând o reacție de condamnare diplomatică din partea Rusiei și a altor aliați ai lui Assad.