Rusia crede că Liss Truss este vinovată pentru explozia de la Nord Stream. Indiciul: „S-a făcut”
- Iulia Moraru
- 7 noiembrie 2022, 07:14
Directorul Serviciului de Informații Externe (SVR) al Rusiei, Serghei Narîşkin, a precizat că Rusia are motive indirecte să creadă că mesajul fostului premier britanic, Liz Truss, „It's done”, făcea referire la explozia conductelor Nord Stream.
Liz Truss a transmis mesajul respectiv secretarului de stat american, Antony Blinken. Mesajul „s-a făcut” ar fi fost trimis la doar un minut după ce a avut loc explozia de la gazoductele Nord Stream, susțin mai multe media. În acest sens, Narîșkin a atras atenția civililor că ar trebui să fie mult mai vigilenți.
Rusia dă vina pe Liss Truss pentru explozia de la Nord Stream
„Ei bine, am doar o confirmare indirectă că toate acestea (mesajul SMS) au un motiv”, a spus Narîşkin la postul de televiziune „Rossia-1”, într-un interviu acordat emisiunii „Moscova. Kremlin. Putin”.
Potrivit acestuia, toată lumea din Rusia trebuie să fie vigilentă, iar Serviciul de Informații Externe trebuie să continue să identifice și să prevină orice amenințări externe atât la adresa statului, cât și la adresa cetățenilor ruși.
Referindu-se la același mesaj, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a susținut că așteptă o clarificare din partea Londrei, după ce mai multe mass-media au susținut că Truss i-ar fi trimis mesajul „It's done”, secretarului american Antony Blinken, imediat după explozia conductelor Nord Stream.
Diplomatul rus a subliniat că milioane de oameni din întreaga lume așteaptă un răspuns oficial la această întrebare, care au dreptul să știe ce s-a întâmplat cu securitatea energetică mondială și care este rolul anglo-saxonilor în atacul terorist, potrivit știripesurse.ro.
Fostul șef al guvernului britanic i-ar fi trimis mesajul Secretarului de stat al SUA la un minut după explozia de la gazoducte Nord Stream.
Conductele Nord Stream 1 și 2 au fost avariate
La sfârșitul lunii septembrie, oficialii danezi și suedezi au declarat că au fost identificate două scurgeri pe conducta de gaz Nord Stream 1 Rusia-Europa în Marea Baltică. Vestea a venit la doar câteva ore după o evoluție similară la conducta sa geamănă, Nord Stream 2. Ambele conducte au devenit elemente de conflict în războiul energetic în plină escaladare, care a dus la creșterea prețurilor la gaze de când Rusia a invadat Ucraina.
Rusia a negat încă de la început orice implicare într-o astfel de acțiune, iar acum au început să găsească „vinovații”.