Rusia a anunțat că viitoarea misiune a țării pe Lună va include și o verificare a locației în care, în 1969, Neil Armstrong a pășit pe suprafața lunară.
Răspunzând unei întrebări dacă NASA a aselenizat într-adevăr în urmă cu cinci decenii, Rogozin a declarat într-o înregistrare video postată pe Twitter că agenţia rusă „şi-a stabilit ca obiectiv să zboare şi să verifice dacă au fost acolo sau nu”.
În timp ce vorbea, Rogozin zâmbea superior şi ridica din umeri, remarcă dpa, care notează că teoriile conspiraţiei legate de aselenizarea americanilor sunt un lucru comun în Rusia.
Astronautul american Neil Armstrong a fost primul om care a păşit pe lună în iulie 1969, în plină „cursă spaţială” în cadrul Războiului Rece dintre Statele Unite şi Uniunea Sovietică.
În anii 1970, Uniunea Sovietică a renunţat la programul său spaţial, după ce patru rachete destinate să ajungă pe Lună au explodat.
Anul trecut, Rusia a fost de acord să coopereze cu NASA pentru a crea o staţie spaţială care să orbiteze Luna. Staţia, numită Deep Space Gateway, va fi construită după modelul actualei Staţii Spaţiale Internaţionale (ISS), care orbitează Pământul, a anunţat Roscosmos anul trecut, conform Agerpres.