Autorităţile de la Kiev „încalcă flagrant” Acordul de la Geneva, care a fost convenit săptămâna trecută şi care prevede în special dezarmarea grupurilor înarmate ilegal şi evacuarea clădirilor ocupate în oraşele ucrainene, a declarat, azi, într-o conferinţă de presă, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, care a mai spus că autorităţile ucrainene nu reuşesc să disperseze protestele ilegale din pieţe din capitală, relatează AFP şi Reuters.
Încercările de izolare a Rusiei vor eşua, iar Washingtonul ar trebui să-şi asume responsabilitatea pentru liderii de la Kiev în loc să dea ultimatumuri Moscovei, a adăugat şeful diplomaţiei ruse, potrivit Agerpres.
Serghei Lavrov a afirmat totodată că decesele din oraşul Slaviansk din Ucraina sunt crime şi arată că Kievul nu vrea să-i ţină sub control pe extremişti.