În timp ce Rusia a provocat încă o dată victime în zorii zilei de joi într-un atac asupra Zaporijjiei, invazia Ucrainei ocupă primul loc pe ordinea de zi a reuniunii miniștrilor principalelor economii ale lumii și ai unor țări emergente, care are loc în India. O întâlnire la care sunt prezenți reprezentanți ai Statelor Unite, Rusiei, Chinei și ai principalelor țări ale Uniunii Europene și din care este foarte puțin probabil să rezulte vreun tip de document convenit din cauza tensiunii existente între toți participanţii din cauza războiului din Ucraina. Rusia și Statele Unite stau la aceeași masă pentru prima dată din vara trecută, dar nu există nicio intenție de a avea vreo întâlnire bilaterală și, deja înainte de începerea întâlnirii și în ciuda apelurilor din partea gazdelor indiene pentru dialog și consens, mesaje și acuzații s-au încrucişat între diferiții reprezentanți prezenți.
"Îmi cer scuze Indiei pentru comportamentul indecent al unor delegații occidentale care au dorit să transforme activitatea G20 într-o farsă". Acesta a fost salutul ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, risipind orice speranță că vom putea vedea un fel de apropiere între țara sa și Occident. Câteva minute mai târziu a venit rândul secretarului de stat american Antony Blinken, care a cerut Rusiei "retragerea" imediată din Ucraina și a deplâns că "agresiunea nejustificată a Rusiei a stricat această întâlnire". Cu această punere în scenă, posibilitatea ca țările participante să semneze o declarație comună de condamnare a războiului este îndepărtată.
Rusia nu a semnat reînnoire a tratatului de export de cereale din Marea Neagră
Pe lângă confruntarea față în față dintre Statele Unite și Rusia, un al treilea actor îngreunează acum posibilitatea unui consens: China. Țările europene și Statele Unite au cerut din nou Beijingului să condamne invazia, lucru pe care guvernul lui Xi Jinping nu l-a făcut până acum. Spania s-a alăturat acestei poziții pentru ceea ce, potrivit ministrului José Manuel Albares, constituie un atac asupra multilateralismului. Iar la acestea se adaugă și alte puncte de fricțiune dintre Washington și Beijing, precum criza presupuselor baloane spion sau acuzațiile din Statele Unite că pandemia ar proveni dintr-o eroare comisă într-un laborator chinez. Înainte ca toate țările să se așeze la aceeași masă, diferite delegații au discutat cu reprezentanții Chinei pentru a încerca să convingă această țară să facă un pas înainte în fața escaladării militare a Rusiei. "Neutralitatea răsplătește agresorul" a fost mesajul pe care l-a transmis, de exemplu, ministrul german de externe. China s-a limitat la a spune că "va juca un rol constructiv" în conflict, deși nu a detaliat în ce va consta acesta, potrivit cadenaser.com
Statele Unite mai amintesc că Rusia nu a semnat o reînnoire a tratatului de export de cereale din Marea Neagră, element fundamental pentru evitarea foametei în țările terțe din Africa sau Asia. La rândul său, Rusia susține că sancțiunile impuse de țările occidentale reprezintă o "îngropare rușinoasă" a oricărei posibilități de acord și în această chestiune. India speră că pot fi abordate și alte probleme dincolo de război, precum securitatea energetică sau criza alimentară generată de criza globală, precum și provocările pentru combaterea terorismului.
(Traducerea Rador)