Rusia a reluat livrările de cărbune spre Ucraina care, confruntată cu o primă penurie, a fost nevoită deja să recurgă la întreruperi masive ale alimentării cu electricitate, a anunţat sâmbătă Ministerul ucrainean al Energiei.
"Vagoane care conţin aproximativ 50.000 de tone de cărbune sunt deja în drum spre centralele termice. Este vorba de cărbunele care a fost blocat la frontiera rusă", a anunţat ministerul într-un comunicat, citat de France Press.
Importurile de cărbune rusesc în Ucraina erau suspendate de două săptămâni, căile ferate ruse evocând probleme de transport, însă fără a preciza motivele, potrivit agenţiei de presă Interfax, preluată de Mediafax.
Anumiţi experţi ucraineni au văzut în acest fapt un nou mijloc de presiune al Rusiei asupra Ucrainei, confruntată în Est cu o rebeliune prorusă pe care Kievul acuză Moscova că o susţine militar.
Producţia de electricitate din Ucraina depinde de aproape 40% de cărbune, de care această ţară este lipsit după pierderea bazinului de huilă din Est şi a minelor sale, distruse de bombardamente sau aflate sub controlul rebelilor proruşi.
Pentru a compensa aceste pierderi, Kievul a anunţat vineri că negociază cu Rusia achiziţia de electricitate, cu risul de a creşte şi mai mult dependenţa sa energetică de marele stat vecin.