Rusia a desfăşurat şase lansatoare din cadrul sistemului de rachete Iskander într-o zonă de la graniţa cu regiunea Donbas şi continuă să mobilizeze echipamente pe teritoriul controlat de separatişti în estul Ucrainei, scrie, pe contul său de Facebook, expertul militar ucrainean Dmitri Tâmciuk, citat de agenţia de presă Unian.
„Într-o zonă de frontieră a Federaţiei Ruse în dreptul regiunii miniere Donbas (Ucraina) a fost înregistrată sosirea a şase lansatoare de rachete operativ-tactice Iskander”, susţine acesta, indicând, totodată, că în zona de frontieră din nordul regiunii Lugansk, trupele de grăniceri din cadrul FSB au fost plasate în stare de alertă maximă.
Moscova a trimis noi forţe şi arme rebelilor din zonele Alcevsk-Stahanov-Pervomaisk din Doneţk, mai spune expertul menţionat.
Potrivit acestuia, la Krasnodon a fost înregistrată sosirea de noi tunuri de artilerie şi de blindate pentru brigada mecanizată Prizrak, a liderului rebel Aleksei Mozgovoi, scrie Agerpres.
La Makeevka, „arme şi echipamente militare, venite din Rusia, sunt mascate ca fiind ale forţelor ucrainene”, iar plăcuţele de înmatriculare sunt şterse. În zona Telmanovo şi Novoazovsk sunt relocate echipamente din nordul regiunii Doneţk.
Mass-media ucrainene au relatat anterior că trupe ruse au anihilat o bază a rebelilor din Gorlovka, după retragerea din funcţie a comandantului insurgenţilor Igor Bezler.
Aceste acţiuni au loc în contextul în care preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a convocat, pentru azi, Consiliul pentru Securitatea Naţională şi Apărare de la Kiev în vederea revizuirii angajamentelor de pace, în conformitate cu Memorandumul în nouă puncte din 5 septembrie de la Minsk, inclusiv revocarea „statului special” pentru regiunile separatiste.