Rusia a pierdut un avion de supraveghere, de tip AWACS, într-un atac al partizanilor din Belarus. Aeronava de tip Beriev A-50 este un avion rusesc de avertizare timpurie aeropurtată cu capacitatea de a urmări până la 60 de ținte în același timp. Valoarea unui astfel de aparat a fost estimată la 500 de milioane de dolari. Rusia deține o flotă de doar 16 asfel de avioane de supraveghere.
Un avion militar rusesc de supraveghere A-50 a fost avariat într-un atac cu drone la baza aeriană Machulishchy de lângă Minsk, capitatala Belarus. Atacul a fost revendicat de partizanii care se opun regimului condus de Aleksandr Lukașenko, conform opoziției aflate în exil.
Avionul de supraveghere a fost lovit în contextul creșterii nivelului de cooperare dintre Rusia și Belarus. Conform unor documente interne, confirmate chiar de Aleksandr Lukașenko, într-o declarație de presă, cele două state ar urma să se unească până în 2030.
„Au fost drone. Participanții la operațiune sunt belaruși. Ei sunt acum în siguranță, în afara țării. Aceasta este cea mai reușită diversiune de la începutul anului 2022”, a firmat Alexandr Azarov, liderul organizației antiguvernamentale belaruse BYPOL.
El a postat anunțul pe canalul Telegram a organizației, de unde a fost preluată de organizația media Belsat, cu sediul în Polonia. BYPOL este o organizație formată din foști ofițeri de poliție care susțin politicienii din opoziție și a fost catalogată, la Minsk, drept „teroristă”. De asemenea, Belsat este un canal media care transmite informații din Belarus, catalogat drept extremist de regimul Lukașenko.
Partizanii din Belarus au folosit drone
Conform informațiilor confirmate de Franak Viacorka, unul dintre principalii consilieri ai liderei opoziției, Svetlana Tihanovskaia, atacul a fost provocat de doi belaruși care au folosit drone.
„Partizanii (...) au confirmat succesul unei operaţiuni speciale care vizează aruncarea în aer a unui avion rusesc rar pe aerodromul Maciulişci, lângă Minsk”, a confirmat atacul, pe Twitter, Franak Viacorka.
Viacorka nu a menţionat despre ce avion este vorba, precizând doar costul acestuia, 330 de milioane de euro. Potrivit presei apropiate de opoziţie, este vorba despre un avion de supraveghere şi comandă A-50. Nu a fost posibilă verificarea independentă a operațiunii, iar autoritățile din Rusia și Belarus nu au făcut declarații cu privire la presupusul atac, conform Reuters.
Rusia deține doar 16 avioane A-50
BYPOL a anunțat că în atac ar fi fost avariate grav părțile frontale și centrale ale aeronavei, precum și antena radar. Aeronava distrusă în Belarus este echivalentul AWACS, folosit de NATO pentru supraveghere. Din informațiile care circulă în spațiul public, Rusia deține doar 16 avioane de tip A-50. Două astfel de aeronave ar fi fost vândute Indiei, de Rusia, în trecut, pentru un miliard de dolari, adică 500 de milioane de dolari bucata.
„Sunt mândră de toţi belaruşii care continuă să reziste ocupaţiei hibride ruseşti din Belarus şi să lupte pentru libertatea Ucrainei”, a comentat Svetlana Tihanovskaia pe Twitter.
Rusia și Belarus au înființat o unitate militară comună cu cantonată în Belarus și au desfășurat numeroase exerciții. Un număr de avioane de război rusești și de avioane de avertizare timpurie și control aerian au fost desfășurate în această țară. Belarus este singurul aliat european al Rusiei împotriva Ucrainei și, chiar dacă nu participă direct la ofensiva rusă, a permis accesul trupelor ruse de pe teritoriul său, în urmă cu un an. De asemenea, Rusia foloseşte aerodromurile din Belarus pentru a lovi Ucraina, potrivit Kievului.
Cele două ţări şi-au intensificat exerciţiile militare în ultimele luni, iar autorităţile de la Kiev se teme de intrarea în conflict a Belarusului.