Rusia a exportat de la începutul acestui an arme şi echipamente militare în valoare de 5,6 miliarde de dolari, a anunţat astăzi preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit RIA Novosti.
“În primele şase luni ale acestui an, volumul livrărilor de arme ruse în străinătate se ridică la 5,6 miliarde de dolari, ceea ce constituie o cifră foarte impresionantă şi solidă”, a declarat liderul de la Kremlin în timpul unei reuniuni a Comisiei însărcinate cu cooperarea tehnico-militară dintre Rusia şi alte state.
În acelaşi timp, preşedintele Putin a anunţat că portofoliul comenzilor pentru exportul de armament atinge cifra de aproape 50 de miliarde de dolari, mai scrie agenția rusă, preluată de Agerpres.
În anul 2013, exporturile de arme şi echipamente militare ruse s-au cifrat la 15,7 miliarde de dolari.
La începutul anului 2014, Agenţia rusă pentru exportul de armament Rosoboronexport declara că speră să-şi menţină exporturile la valoarea de 13 miliarde de dolari anual în următorii trei ani.
La începutul acestei luni, Rusia a livrat o primă tranșă de cinci aparate din cele 12 avioane de luptă Su25 destinate Irakului.