Declaratiile veniturilor liderilor rusi au fost publicate de Kremlin, iar lista scoate la iveală averi colosale, notează AFP. Unii senatori au câştigat de sute de ori mai mult decât anul trecut, alţii în schimb au soţii extrem de bogate. Iar declaraţia lui Putin vine în contradictoriu cu ceea ce s-a dezvăluit de către presa internaţională, declarându-l cel mai bogat om de pe planetă.
Potrivit declaraţiei de avere Vladimir Putin este aproape sărac. A câştigat anul trecut 18,7 milioane de ruble (242.000 de euro), cu aproape zece milioane de ruble mai mult ca în 2016. la rubrica "proprietăţi" figurează doar un apartament de 77 de metri pătraţi şi un garaj de 18 metri pătraţi, iar un teren de 1.500 de metri pătraţi menţionat în 2016 a dispărut din declaraţia sa de venituri.
Ce spune presa internaţională despre averea lui Putin
Vladimir Putin ar putea avea o avere de până la 200 de miliarde de dolari, potrivit estimărilor unor analişti, cu mult peste cele ale celor mai bogaţi oameni ai planetei din topul Forbes.
Premierul Dmitri Medvedev a câştigat în 2017 tot cât în 2016, adică 8,56 de milioane de ruble - venituri modeste, în contextul în care opozantul Aleksei Navalnîi l-a acuzat pe premier, într-un film vizionat de peste 20 de milioane de ori pe YouTube, că se află la conducerea unui imperiu imobiliar.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov a câştigat mai mult decât premierul ţării, respectiv 14,3 milioane de ruble în 2017, dar asta pentru că s-a căsătorit cu o fostă stea a patinajului artistic, medaliată olimpică în 2006, notează protv.md.
Soţii bogate:
Tatiana Navka se află printre soţiile cele mai bogate de la Kremlin, cu venituri de 200 de milioane de ruble, în creştere cu 66% faţă de 2016. Ea conduce două firme de organizare de evenimente în legătură cu patinajul, cărora instituţia de stat însărcinată cu evenimente culturale Roskontsert i-a dat contracte în valoare de 6,4 milioane de ruble în 2017, potrivit bazei de date Spark a agenţiei ruse Interfax. Numele său a apărut în scandalul evaziunii fiscale "Panama Papers", în aprilie 2016.
Marina Medinskaia, soţia ministrului Culturii Vladimir Medinski, a câştigat peste 36 de milioane de ruble, cu mult mai mult decât cele nouă milioane ale soţului ei. Potrivit Spark, ea ar conduce mai multe firme în domeniul imobiliar, publicitate şi saloane de înfrumuseţare.
Olga Şuvalova, soţia vicepremierului Igor Şuvalov, a obţinut 89 de milioane de ruble, cu două milioane mai puţin ca soţul ei. Cuplul se află între puţinele care au declarat bunuri imobiliare în străinătate - două proprietăţi imense la Londra şi în Austria. În contextul în care Şuvalova este cunoscută ca dedicându-se creşterii unor câini de rasă Corgi din pasiune, sursa bogăţiei sale rămâne învăluită în mister.
Cel mai bogat deputat rus este Grigori Anikeïev
Un om de afaceri care face parte dintre cele mai bogate 200 de personalităţi ruse din Rusia - potrivit Forbes -, el a câştigat 4,3 miliarde de ruble în 2017, de opt ori mai mult ca în 2016. El controlează întreprinderea de procesare a cărnii ABI.
Între senatorii cei mai bogaţi, omul de afaceri Suleiman Kerimov a câştigat 2,87 de miliarde de ruble - de 230 de ori mai mult ca în 2016. Aflat pe locul 20 al celor mai mari averi din Rusia, porivit Forbes.