În ultimele înregistrări difuzate de RTV, Sebastian Ghiţă a mărturisit că a încercat să preia Realitatea TV de la Sorin Ovidiu Vântu la îndemnul Laurei Codruţa Kovesi, făcut în clădirea K2 a SRI. Tot Ghiţă a dat publicităţii o casetă audio în care Traian Băsescu vorbea cu cineva despre dosare grele în care condamnările ar fi fost dictate de adjunctul SRI, Florian Coldea, şi de şefa DNA, Laura Codruţei Kovesi.

Procurorii intră în acţiune

În urma ultimei dezvăluiri, Parchetul General a dat, ieri, un comunicat de presă în care anunţă deschiderea unui dosar penal. „În cursul zilei de astăzi, 4 ianuarie 2016, la Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie, a fost înregistrat un dosar penal care s-a constituit ca urmare a informaţiilor făcute publice prin materialul difuzat pe data de 3 ianaurie 2017 pe postul România TV. În această înregistrare, Traian Băsescu relata despre informaţiile pe care le primea în legătură cu cauze judiciare aflate în curs de soluţionare”, se arată în comunicatul Parchetului General. Cu câteva ore înainte, procurorul general, Augustin Lazăr, dăduse asigurări că lucrurile spuse public de Sebastian Ghiţă se vor clarifica.


FOTO: Laura Codruţei Kovesi FOTO: NICU DÎRDÎIAC



Războiul Ghiță-Vântu

Sorin Ovidiu Vântu, patronul Realitatea, a semnat, în toamna anului 2010, un contract de management pentru staţia TV cu Sebastian Ghiţă, proprietarul companiei Asesoft.

În aprilie 2011, potrivit unei stenograme din dosarul „Realitatea TV”, Vântu îi spunea lui Ghiţă: „Tu ai intrat într-un joc ale cărui reguli nu le ştii. Ai intrat între…, ca un naiv, că eşti încă un naiv, eşti prea mic, ai intrat între două grupări uriaşe”.

Ghiţă l-a acuzat pe Vântu că l-a ameninţat cu moartea: „Am fost şantajat şi ameninţat cu moartea de către Sorin Ovidiu Vântu şi Ion Ilie. Aceştia au încercat să obţină de la mine peste două milioane de euro pe an, timp de cinci ani, fără acte, ca taxă de linişte“. În urma scandalului, Vântu a fost arestat, apoi eliberat şi cercetat în stare de libertate, iar în cele din urmă condamnat la un an de puşcărie cu executare.

Elan Schwartzenberg dă bătălia finală

La începutul lui septembrie 2011, Elan Schwartzenberg, care cumpărase Realitatea Media de la Vântu în urmă cu câteva luni, a cerut insolvența Realitatea Media. Compania desemnată să administreze insolvenţa Realitatea, Rovigo, a denunţat pe 6 octombrie 2011 acordul de management cu Asesoft. Imediat, Ghiţă a început să transfere cât mai mulţi angajaţi într- o companie nouă, RTV Satellite şi a început războiul.În cele din urmă Ghiţă avea să-şi facă propria televiziune, România TV.

În cursul serii de duminică 23 octombrie 2011, controlul emisiei a fost preluat de Elan Schwartzenberg, transmisia făcându-se dintr-un cort situat lângă clădirea Willbrook.

Războiul dintre acţionarul majoritar al Realitatea TV, Elan Schwartzenberg, şi fostul manager a postului, Sebastian Ghiţă, a atins apogeul, la ora 18:00, când Schwartzenberg a preluat și controlul emisiei şi controlul distribuţiei către cablişti fără nici un anunţ în prealabil.

„Un pas în lateral”

Elan Schwartzenberg împreună cu echipa sa au mutat întregul proces de emitere a semnalului la noul sediu al televiziunii, clădirea Willbrook. În cursul zilei de luni, Elan Schwartzenberg a ţinut o conferinţă de presă la noul sediu al Realitatea TV, unde a declarat că „are în spate un grup financiar puternic din Israel”, şi i-a cerut lui Sebastian Ghiţă „să facă un pas în lateral“ şi să-i permită echipei conduse de Sergiu Toader şi Sorin Enache accesul la echipamentele din sediul de la Casa Presei. Elan Schwartzenberg a sesizat Poliţia pentru sechestrare de bunuri, iar o dubă încărcată cu documente ce aparţineau Realitatea Media a fost dusă la sediul Willbrook.

SOV l-a acuzat pe Ghiţă că este unealta SRI

După ruptura oficială a reapărut pe scenă Sorin Ovidiu Vântu, care declara că cea mai bună decizie a sa a fost să vândă televiziunea lui Elan Schwartzenberg pentru ca SRI să nu-și permită administrarea unui trust de presă. „Nu ştiam la vremea aceea că domnul acela este pus de Serviciul Român de Informaţii să dinamiteze Realitatea din interior. Când am aflat, era deja târziu. Nu prea târziu, dovadă faptul că am reuşit să le fac o surpriză la timp domnilor care au încercat să preia în mod ostil televiziunea“, declara Vântu.


FOTO;Sorin Ovidiu Vântu FOTO: NICU DÎRDÎIAC



Cum Sebastian Ghiță, la rândul său, îl acuza pe SOV de situația în care era trustul media, cel din urmă replica: „Dacă aş fi predat în mod paşnic Realitatea Serviciului Român de Informaţii, normal că nu ar fi fost în situaţia asta. Oricum, SRI-ul încearcă disperat prin domnul Ghiţă săşi facă o altă televiziune. Îi doresc succes“.

Ghiţă a dezminţit cu jumătate de gură

„Ce are dânsul de împărţit cu instituţii, SRI şi alte nebunii din capul lui nu-i treaba mea, dar cred că eu am dreptul în anumite condiţii să-mi fac şi eu o televiziune pentru că am investit, am arătat că sunt serios, oamenii au încredere în mine. Senzaţia mea este că cineva încearcă să falimenteze această companie Realitatea Media. Mie nu-mi pasă de companie, dar de postul Realitatea TV şi de oameni îmi pasă“, îi răspundea Ghiţă.

Mărturia Corinei Drăgotescu despre momentul rupturii

Corina Drăgotescu, rămasa la televiziunea lui Ghiţă, susţinea că oamenii lui Schwartzenberg au „smuls toate cablurile” şi au distrus apartura. Ea a povestit pe site-ul Impact News întâmplarea: „Ora 18. Pregăteam emisiunea. În birou, două monitoare mergeau, unul pe Realitatea, altul pe Antena. În studioul jurnalului, Dana Războiu. La un moment dat, emisia se opreşte, iar noi ne ridicăm capul, ştiind că s-a întâmplat ruptura. Se ştia că va fi duminică sau luni dimineaţa. «Ăsta e momentul?», neam întrebat şi am ieşit în hala mare să vedem dacă nu cumva e de vină monitorul nostru. Toată lumea s-a adunat în faţa monitoarelor din redacţie şi ne uitam cu toţii cum emisia a fost reluată de la Willbrook. (…) Unii cablişti transmiteau Realitatea, alţii RTV. Ambele însă erau cu sigla Realitatea. Între timp, Sebi Ghiţă spunea şi el un singur lucru: Nu întrerupeţi emisia, o să intrăm cu sigla noastră. Problema a fost că cei de la grafică nu erau, o parte plecaseră dincolo, o parte erau acasă. Între timp, veniseră invitaţii pentru emisiunea următoare şi se uitau nedumeriţi cum pe ecran văd altceva. Dana Războiu povestea cum din regie i se spusese că trebuie să se descurce cum poate, pentru că o serie de chestiuni tehnice nu pot fi rezolvate”.


FOTO; Elan Schwartzenberg a câștigat Realitatea TV după care a fugit în Israel FOTO: EVZ



Dana Războiu a trăit „marea schismă” în direct

Dana Războiu prezenta știrile în direct la Realitatea, din sediul din Casa Presei controlat de Sebastian Ghiță, când s-a produs „marea schismă”, din 23 octombrie 2011, ora 18. „Nu am știut absolut nimic. Mutarea urma să aibă loc la sfârșitul lunii octombrie. (…) Existau șase oameni care au știut toate detaliile. (…) Am primit un mesaj prin telefon, la 18.01, de la Sorin Enache, care-mi scria „iartă-mă, n-am avut cum să te anunț”. Nu am înțeles despre ce era vorba, eram convinsă că e o greșeală”, povestea la trei săptămâni după eveniment Dana Războiu. „O parte din oameni și-au luat hainele și au ieșit pe ușă, alții erau îmbrăcați, nu știau dacă să plece sau să rămână, unii se hotărâseră să plece, din cauza incertitudinii, la alte televiziuni. (…) A fost o stare de tensiune între oameni, între colegi, care era neproductivă – bine că s-a terminat!”, mărturisea Războiu.

Ghiță, dispărut în Germania?

Sebastian Ghiţă este de negăsit din 19 decembrie. Potrivit Vocea. biz, anchetatorii nu exclud varianta ca acesta să nu se mai afle în ţară. El se prezentase cu câteva zile înainte la instanța supremă pentru procesul în care este acuzat de intervenții la polițiști și procurori din Prahova. Cu acel prilej a cerut voie judecătorilor să plece în Germania pentru că primise o invitație din partea unui omolog a său din Bundestag, la acea vreme fiind încă deputat. Judecătorii instanței supreme au admis cererea lui Sebastian Ghiță cu drept de contestaţie, care a fost depusă tocmai pe 19 decembrie. Aşa că Germania este una din destinaţiile unde ar putea fi Ghiţă.

Băsescu recunoaşte înregistrarea, dar spune că a fost editată

Sebastian Ghiţă a spus în ultima înregistrare: „Nu doar eu cunosc aceste lucruri, ascultaţi-l pe fostul preşedinte Traian Băsescu ce povesteste despre întâmplările din biroul său pe care le-a înregistrat, întâmplări desfăşurate în prezenţa lui Florian Coldea, Kovesi, Cameliei Bogdan. Dacă asta vi se pare justiţie atunci nu mai am ce spune”. Ulterior, postul România Tv a prezentat o înregistrare în care unul dintre interlocutori este Traian Băsescu.


FOTO; Traian Băsescu



Discuţie Interlocutor – Traian Băsescu

„Şi aveţi înregistrări cu toţi?Coldea, doamna Kovesi, judecătoarea Camelia Bogdan.

Băsescu: Bă, da’ să vezi conversaţia când îmi spuneau că îl luăm pe Mustaţă din complet. Da? Hai băieţi să-l aruncăm în aer! Vreţi să-mi distrugeţi familia?

Ce stat este ăsta, domnule preşedinte?

Băsescu: Eu v-am spus de câteva ori, stat mafiot, na, eu ştiu ce spun.

Probleme cu dosarul Voiculescu?

Băsescu: Să-i vezi când vorbeau a doua zi după condamnarea, care cum le-o spusese cu trei zile înainte, s-a împlinit. Cum îmi spunea mâine îl luăm pe Mustaţă şi intră Bogdan. Să-i vezi după o zi când spuneau am vorbit cu Camelia Bogdan şi a spus că dacă aveam codul penal îi dădea 20 de ani, a putut să-i dea doar zece. Pe urma trage concluziile Coldea, ştii. Să-l vezi ce spectaculos e Coldea când trage concluzii.

Sunteţi supărat pe ei?

Băsescu: Bogdan este, a intrat judecător în dosarul ginerelui. Un judecător care duce dosarul de-un an este schimbat şi la ultimul termen a intrat Camelia Bogdan. Păi bă, Bogdan, eu te ştiu cine eşti!” Şase precizări ale fostului preşedinte Traian Băsescu postat, ieri, următorul text pe Facebook: Am luat notă de înregistrările apărute în mass media în serialul „Ghiţă face dreptate”. Cu privire la aceste înregistrări, fac următoarele precizări:

1. Înregistrările au fost făcute în cadrul unor discuţii private în ultimele luni ale anului 2016;

2. Recunosc înregistrările ca fiind reale;

3. Autorul a procedat la editarea înregistrărilor, ceea ce este de natură a crea unele confunzii;

4. Nu m-am întâlnit niciodată cu judecătoarea Camelia Bogdan şi, implicit, nici nu am discutat cu domnia sa dosarul Voiculescu;

5. Afirmaţiile mele sunt legate de informaţii primite de la structurile specializate şi nu de la procurori sau judecători, cu care nu am discutat niciodată dosarul ICA (Voiculescu);

6. Încă înainte de terminarea mandatului şi, în mod deosebit, după terminarea acestuia, am vorbit frecvent în spaţiul public, dar şi în întâlniri private, exemplificând ceea ce eu consideram a fi abuzuri cu elemente din dosare pe care le cunoşteam. În acelaşi timp, am vorbit, ori de câte ori am avut ocazia, despre nevoia punerii sub control real de către Parlament a activităţii serviciilor de informaţii, şi, în mod deosebit, a SRI.

Judecătoarea Camelia Bogdan se apără şi spune când dă „soluţii cu două cifre”

Judecătoarea Camelia Bogdan (foto) a declarat, ieri, că afirmaţiile din înregistrările prezentate de fostul deputat Sebastian Ghiţă sunt „un atac împotriva statului de drept, în esenţă” şi că a formulat o cerere de apărare a reputaţiei, rezervându-şi, de asemenea, dreptul de a acţiona în justiţie. „Cel mai grav mi se pare că sub paravanul libertăţii de expresie se vehiculează ideea că în Justiţie se aranjează dosare şi că există magistraţi executanţi”, a precizat Camelia Bogdan pentru Agerpres. Ea a negat faptul că a avut vreo întâlnire cu fostul preşedinte Traian Băsescu şi a spus că nu i s-a cerut niciodată pronunţarea vreunei soluţii în dosare. „Eu dau soluţii cu două cifre în toate dosarele de prejudiciu. E practica mea în dosarele cu peste 10 milioane de euro”, a precizat, pentru luju.ro, Camelia Bogdan referndu-se la sentiţa dată lui Dan Voiculescu în dosarul ICA.



 

Te-ar putea interesa și: