Sfânta Filofteia se sărbătorește în fiecare an pe 7 decembrie. Această sărbătoare este încă un prilej pentru a te ruga pentru binecuvântări, sănătate și noroc. Iată o rugăciune făcătoare de minuni pe care ar trebui să o spui astăzi.
Moaștele Sfintei Filofteia sunt la Curtea de Argeș
Sfânta Muceniță Filofteia este una din sfintele mucenițe care odihnește pe teritoriul României. Ea a trăit la începutul secolului al XIII-lea pe teritoriul actual al Bulgariei, iar numele ei înseamnă „iubitoare de Dumnezeu”. Moaștele sale se găsesc în Noua Catedrală Arhiepiscopală din Curtea de Argeș.
În tradiția ortodoxă, această rugăciune care trebuie rostită în ziua de 7 decembrie este considerată una dintre cele mai puternice în cazuri de boală.
Rugăciune către Sfânta Filofteia, la vreme de boală
„Sfântă mare muceniță a lui Hristos, Filoftee, ne rugăm ție cu genunchii plecați și cu lacrimi fierbinți. Adu-ți aminte de neputința firii omenești, care cuprinde și împresoară pe tot muritorul, de la naștere, întocmai ca mrejele păianjenului.
Întru aceste mreji fiind căzuți și noi, smeriții, și neputând scăpa de ele fără ajutorul lui Dumnezeu, te rugăm pe tine să ne fii mijlocitoare către Dânsul.
Că El însuși te-a preamărit și te-a trimis în această țară, ca s-o aperi și s-o păzești de toate răutățile.
Așa, Sfântă mare muceniță a lui Hristos, Filoftee, milostivește-te spre lacrimile bătrânilor, spre suspinele maicilor, spre cererile pruncilor și spre noi, care cădem cu genunchii plecați și cerem, prin rugăciunile tale cele sfinte, ajutor și mântuire din supărările ce ne cuprind.
Căci știm, Sfântă muceniță, că pentru păcatele noastre pătimim acestea toate, adică: boli, sărăcire, prigoniri de la vrăjmași, neploaie la vreme și alte asemenea rele.
Pentru aceasta cădem la milostivirea ta, ca să nu pătimească și cei nevinovați din pricina noastră. Fie-ți milă și roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, ca să strigăm ție: bucură-te, fecioară, mare muceniță Filoftee.
Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, primește smerita mea rugăciune pentru iertarea păcatelor mele și ca un îndurat, cu dreapta Ta cea atotputernică stinge-mi focul ce m-a cuprins, încetează-mi boala și cu milostivirea Ta ridică-mă din patul durerilor, pentru slava numelui Tău.
Ca Tu ești doctorul sufletelor și al trupurilor noastre și Ție slavă înălțăm, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!”
Ce trebuie să eviți să faci de ziua Sfintei Filofteia
Sfânta Filofteia mai este numită şi „sfânta aducătoarea de ploi”. Sunt consemnate mai multe procesiuni cu moaştele Sfintei pe timp de seceta, iar tradiţia arată că prin mijlocirea ei în faţă lui Dumnezeu a plouat, iar roadele pământului au fost bogate.
Sfânta Filofteia este cea care îi ocrotește pe oamenii săraci și nevoiași, iar pe 7 decembrie este bine să oferim pomană copiilor cu o situație financiară precară. Există credința că, dacă aceștia primesc haine și hrană caldă, cei care le-au adus stropul de bucurie vor fi feriți de probleme și boli.
De Sfânta Filofteia nu se calcă, spală, coase și nu se lucrează în gospodărie. Totodată, pe 7 decembrie, în tradiţia populară, există obiceiul de a nu folosi cuţitul, pentru a avea spor şi sănătate. Tot astăzi nu este bine să te cerți, să nu faci nunți sau botezuri și să nu dai nimic cu împrumut.