Rudele miliardarilor care au murit pe submersibilul Titan sunt devastate de durere. Nu a mai fost găsit niciunul dintre cei mai mari exploratori de adâncime din istoria modernă.
La bordul submersibilului Titan se aflau miliardarul britanic Hamish Harding, preşedintele firmei de avioane private Action Aviation, omul de afaceri pakistanez Shahzada Dawood şi fiul său Sulaiman Dawood, exploratorul francez Paul-Henry Nargeolet şi directorul executiv şi fondatorul OceanGate, Stockton Rush.
Engro Corporation Limited, unde omul de afaceri pakistanez Shahzada Dawood a declarat că este șocat de moartea lui Dawood şi a fiului său Suleman și că este o pierdere de neconceput.
„Cu inima grea şi cu mare tristeţe, deplângem pierderea vicepreşedintelui nostru, Shahzada Dawood, şi a fiului său iubit, Suleman Dawood. Gândurile şi rugăciunile noastre sunt alături de familia Dawood în acest moment tragic. Transmitem sincere condoleanţe familiei, colegilor, prietenilor şi tuturor celor din întreaga lume care se întristează pentru această pierdere de neconceput”, a transmis joi compania pe Twitter.
Și Action Aviation, cu sediul în Dubai, compania deţinută de pasagerul Hamish Harding, a transmis un mesaj de condoleanțe. „Astăzi, suntem uniţi în durere cu celelalte familii care şi-au pierdut, de asemenea, pe cei dragi pe submersibilul Titan”, se arată în declaraţie.
„Hamish Harding a fost un soţ iubitor pentru soţia sa şi un tată dedicat celor doi fii ai săi, pe care i-a iubit profund. Pentru echipa sa din Action Aviation, el a fost un ghid, o inspiraţie, un sprijin şi o legendă vie”, se mai arată în mesaj. „Ştim că Hamish ar fi fost extrem de mândru să vadă cum naţiunile, experţii, colegii din industrie şi prietenii s-au reunit pentru acţiunea decăutare şi le mulţumim din inimă pentru toate eforturile lor. În numele familiei Harding şi al Action Aviation, solicităm politicos respectarea intimităţii în acest moment incredibil de dificil”, se mai arată în mesajul trasmis.
Moartea celui mai mare explorator de adâncime
Familia scafandrului francez Paul-Henri Nargeolet a spus că acesta „va rămâne în amintire ca fiind unul dintre cei mai mari exploratori de adâncime din istoria modernă”. Fiul său vitreg, John Paschall, l-a descris drept un „tată vitreg incredibil” și și-a adus aminte de momentele petrecute împreună.
„S-au urcat în micul lor Mini Cooper albastru şi au condus 16 ore în toată ţara, de la Connecticut la Chicago, au condus noaptea. Sunt destul de sigur că au condus mult. Au apărut cu o oră înainte absolvire”, a declarat el pentru CNN. „Au ajuns acolo. La acea vreme, mama mea era foarte bolnavă de cancer şi a însemnat atât de mult pentru mine că a putut fi acolo pentru acel moment. Este ceva ce nu voi uita niciodată despre el”, potrivit știripesurse.