În vârful carierei sale de boxer, Rubin „Hurricane” Carter a fost condamnat de două ori în mod greșit pentru o triplă crimă și a stat nevinovat vreme de două decenii în spatele gratiilor.
Născut pe 6 mai 1937, în Clifton, New Jersey (SUA), Rubin Carter a atins apogeul carierei în box în anul 1966, luptând la categoria mijlocie. Un an mai târziu, Carter, care era supranumit „Hurricane” (n. trad. - Uraganul), a primit o lovitură devastatoare: a fost acuzat în 1967 de uciderea a trei persoane şi a fost trimis la închisoare, deşi era nevinovat. Astfel, Carter și-a încheiat cariera de boxer, timp în care „Uraganul” adunase 40 de meciuri, dintre care 27 de victorii (19 obținute prin KO), 12 înfrângeri și o remiză. Se pregătea să lupte pentru titlul mondial la categoria sa.
Deși condamnarea eronată l-a forțat să-și încheie cariera, Rubin Carter nu a renunțat la luptă. Acesta a fost condamnat de două ori, în 1967 și 1976, pentru uciderea a trei persoane albe într-un bar din New Jersey, în 1966. Neșansa lui Carter a fost și faptul că a fost acuzat în 1967 de uciderea a trei persoane şi a fost trimis la închisoare, deşi era nevinovat. K.O. din partea justiției: închisoare pe viață pentru celebrul pugilist.
La mijlocul anilor `70, cazul lui Rubin Carter a devenit o un subiect celebru pentru cei care apărau drepturile civile.
Martorii, doi „găinari”
La 10 minute după crimă, un filtru de poliție i-a oprit pe Carter și Artis pe stradă. Cei doi se aflau într-o mașină închiriată și mergeau spre casă, întorcându-se dinspre un bar aflat în apropierea locului cu pricina. Polițiștii l-au recunoscut pe Carter, o figură locală și controversată și l-au lăsat în pace. Minute mai târziu, aceiași ofițeri au solicitat o descriere a mașinii evadate de la doi martori oculari din afara barului, Pauline Valentine și Al Bello. O persoană din barul în care s-a deschis focul a supraviețuit, iar poliția a interogat-o. Astfel, s-a stabilit că atacatorii ar fi fost doi bărbați afro-americani, deși supraviețuitorul nu i-a putut identifica pe Carter sau John Artis.
Bello a recunoscut că se afla în zonă în momentul atactului din bar, deoarece acesta era pus pe furat dintr-un depozit din apropiere. La vremea respectivă, el a susținut că a descoperit cadavrele când a intrat în bar pentru a cumpăra țigări. Însă, a ieșit la suprafață faptul că Bello a profitat de ocazie și a intrat în bar doar pentru a goli casa de marcat, înainte ca poliția să-și facă apariția. Acesta le-a spus ofițerilor că doi bărbați negri înarmați au tras în bar după care au fugit cu o mașină albă.
Martorul a descris-o ca fiind albă, cu „un design geometric, un fel de design de tip fluture în partea din spate a mașinii” și plăcuțe de înmatriculare ale statului New York, cu fundal albastru și scrisul portocaliu.
Un alt vecin, Ronald Ruggiero, a auzit și el împușcăturile și a spus că, de la fereastra lui, l-a văzut pe Alfred Bello alergând spre vest, pe strada Lafayette, spre strada 16. Apoi, a auzit scârțâitul roților și a văzut o mașină albă gonind spre vest, în care se aflau doi bărbați afro-americani.
Paul Valentine a declarat, inițial, că mașina avea luminile pe spate care se aprindeau complet ca fluturii. La rejudecare, în 1975, el a schimbat acest lucru într-o descriere exactă a mașinii lui Carter, care avea lumini convenționale, cu decor de aluminiu în formă de fluture. Ulterior, s-a dovedit a fi rezultatul unei greșeli de transcriere a instanței.
Probele lipseau cu desăvârșire. Bob Dylan i-a adus un omagiu
După ce au fost lăsați în pace de acel filtru de poliție, Carter și Artis au fost din nou opriți, iar polițiștii le-au ordonat să-i urmeze până la secție. Deși probele medico-legale lipseau cu desăvârșire, descirerile martorilor se potriveau cu caracteristicle fizice ale lui Carter și Artis.
Ulterior, criminaliștii au stabilit că victimele au fost împușcate cu un pistol de calibrul 32 și o pușcă cu calibru 12, deși armele în sine nu au fost găsite niciodată. Ancheta era făcută pe grabă, iar detectivul de caz, DeSimone, a spus că nu are timp să stea după un expert și a aranjat ca Artis și Carter să fie supuși detectorului de minciuni. Aceștia au trecut testul, iar după 17 ore de interogatoriu, au fost eliberați. Însă, în 1976, a fost descoperit un al doilea raport, susținând că nu au reușit.
Carter și Artis s-au prezentat în mod voluntar în fața unui mare juriu alcătuit din persoane albe, care au considerat că nu există un răspuns pentru cei doi, decât acela de a-i găsi vinovați. Astfel, Carter și Artis au stat la mâna unor martori care, de fapt, erau infractori. La 29 iunie 1967, Carter și Artis au fost condamnați pentru tripla crimă și condamnați la trei pedepse cu închisoarea pe viață.
În timp ce era încarcerat în închisorile statului Trenton și Rahway, Carter a continuat să-și mențină nevinovăția sfidând autoritatea gardienilor închisorii, refuzând să poarte uniforma de deținut. A citit și a studiat pe larg, iar în 1974 și-a publicat autobiografia, The Sixteenth Round: From Number 1 Contender to Number 45472.
Cazul său a atras atenția activiștilor, pintre care și celebrul Bob Dylan. Legendarul muzician îl vizita deoseori ep Carter în închisoare și a compus piesa „Hurricane”, pe care a inclus-o pe albumul său din 1976, Desire. Muhammad Ali a participat, de asemenea, la lupta pentru eliberarea Carter, alături de personalități de frunte în politica liberală, drepturile civile și divertisment.
La sfârșitul anului 1974, Bello și Bradley și-au recantat separat mărturia, dezvăluind că au mințit pentru a primi tratament lejer din partea poliției. Doi ani mai târziu, Carter și Artis au fost eliberați pe cauțiune, au fost în libertate vreme de șase luni, după care, în toamna anului 1976, au fost din nou condamnați, din cauză că Bello și-a schimbat din nou mărturia.
Deși avocații au continuat lupta pentru Carter, Curtea Supremă a Statului New Jersey a respins apelul lor pentru un al treilea proces în toamna anului 1982, afirmând condamnările printr-o decizie 4-3.
În primii zece ani de închisoare, soția sa, Mae Thelma, a încetat să vină să-l vadă pe pugilist la insistența lui Carter. Cuplul, care avea un fiu și o fiică, a divorțat în 1984. Începând cu 1980, Carter a dezvoltat o relație cu Lesra Martin, o adolescentă dintr-un ghetou din Brooklyn, care îi citise autobiografia și inițiatese o corespondență. Carter a fost ajutat să-și recapete libertatea de un grup de canadieni. În 1985, Rubin Carter a fost eliberat din închisoare, când un judecător federal a anulat a doua condamnare ca fiind bazată pe rasism, în timp ce Artis a părăsit închisoarea patru ani mai devreme.
După eliberarea sa, Carter s-a mutat la Toronto, Ontario, Canada, în casa grupului care luptase pentru a scoate la lumină nevinovăția fostului boxer. În 2014, la vârsta de 76 de ani, Rubin „Uraganul” Carter a murit în locuința sa din Toronto. Suferea de cancer la prostată.
Un film inspirat din povestea pugilistului american a fost realizat în 1999, rolul principal fiind jucat de actorul Denzel Washington. (foto: facebook.com/boxingnewsonline)