Cineastul Ruben Ostlund este marele câștigător al premiului Palme d' Or cu lungmetrajul Triangle of Sadness. Regizorul suedez este la al doilea trofeu după ce a impresionat la Cannes în anul 2017 cu filmul The Square.
Cea de-a 75-a gală a Festivalului de Film de la Cannes a avut loc sâmbătă seară la Palais des Festivals. Gazda ceremoniei a fost actrița franceză Virginie Efira, iar juriul a fost prezidat de actorul Vincent Lindon.
Filmul Triangle of Sadness, marele câștigător, a fost aplaudat minute în șir de spectatorii prezenți la premiera din cadrul Festivalului de Film de la Cannes.
Lungmetrajul Triangle of Sadness este o satiră la adresa celor bogați. Carla și Yaya (un cuplu de celebrități) sunt invitați într-o croazieră de lux și întâlnesc o mulțime de persoane bogate. Regizorul Ruben Ostlund a abordat în filmul său raporturile de clasă din societățile occidentale. În rolurile principale au fost distribuiți Harris Dickinson, Charlbi Dean și Woody Harrelson.
Ruben Ostlund este la al doilea trofeu Palme d' Or, după ce în 2017 a impresionat juriul cu o satiră socială, The Square.
În cursa pentru Palme d' Or a fost și Cristian Mungiu cu filmul R.M.N, dar în final regizorul român nu a primit niciun premiu. Vineri, Alexandru Belc a câștigat premiul pentru regie la secțiunea Un Certain Regard cu filmul Metronom.
Palmaresul complet al competiției oficiale
Trofeul Palme d'Or: „Triangle of Sadness”, de Ruben Ostlund
Marele Premiu al Juriului: „Stars at Noon”, de Claire Denis, şi „Close”, de Lukas Dhont
Premiul Juriului: „Le Otto Montagne”, de Felix Van Groeningen şi Charlotte Vandermeersch, şi „Eo”, de Jerzy Skolimowski
Premiul aniversar al Juriului pentru a 75-a ediţie : „Tori & Lokita”, de Jean-Pierre şi Luc Dardenne
Premiul pentru regie: Park Chan-wook („Decision to Leave”)
Premiul pentru scenariu: Tarik Saleh („Boy From Heaven”)
Premiul de interpretare feminină: Zar Amir Ebrahimi („Holy Spider”)
Premiul de interpretare masculină: Song Kang-ho („Broker”)
Trofeul Camera d'Or: „War Pony”, de Gina Gammell şi Riley Keough
Menţiune specială Camera d'Or: „Plan 75”, de Hayakawa Chie
Trofeul Palme d'Or pentru scurtmetraj: „The Water Murmurs”, de Jianying Chen
Menţiune specială pentru scurtmetraj: „Lori”, de Abinash Bikram Shah
Palme d'Or onorific: Forest Whitaker şi Tom Cruise.