Rozaceea, boala care lasă pete permanente pe ten
- Ioana Raluca Ghioarc ă
- 22 decembrie 2011, 00:58
Dacă aveţi pielea deschisă, protejaţi-vă de frig, evitaţi umeazeala şi consumul excesiv de alcool. Toate acestea pot cauza o roşeaţă permanentă în obraji şi acnee la vârsta adultă.
În sezonul rece, pielea devine mai sensibilă şi aproape toate problemele dermatologice pe care le avem se agravează. Uscarea pielii, acneea, eczemele sau rozaceea, sunt cele mai frecvente modificări suferite de ten în această perioadă. Dintre toate, rozaceea este sigura care coloreză permanent pielea.
Tenul este cel care suferă cel mai mult, rozaceea cauzând înroşirea permanentă a obrajilor, nasului şi uneori a bărbiei şi frunţii. "Roşeaţa obrajilor este constantă şi se poate complica prin apariţia coşurilor", averitizează Mihaela Leventer, medic dermatolog la Clinica "Dermastyle" din Bucureşti.
Printre simptome se numără ochii irtaţii sau vederea înceţoşată. În unele cazuri, rozaceea apare pe piept, spate sau gât. În timp, se poate înrăutăţi, iar vasele de sânge pot deveni vizibile.
Peste 10% dintre persoanele adulte cu piele deschisă la culoare sunt afectate de rozacee, boala fiind mai frecventă în rândul femeilor. "Se constată o incidenţă mai mare la persoanele cu insuficienţă venoasă cronică sau la persoanele care au stat mult timp în aer liber sau la soare", adaugă dermatologul.
Alcoolul agravează boala
Cauzele exacte ale dezvoltării afecţiunii nu se cunosc, însă specialiştii avertizează că rozaceea se poate înrăutăţi în perioadele cu treceri frecvente de la o temperatură la alta, cum sunt cele de iarnă.
"Când sunt variaţii mari de temperatură, se produce vasodilataţie pentru reglare termică. Vinişoarele dilatate pe faţă dezvoltă cuperoză, care este prima faza de rozacee", explică dermatologul.
Gerul şi expunerea la soare sunt principalii factori care agravează boala, dar la aceştia se adaugă consumul de alcool, condimentele iuţi, băuturile fierbinţi, aburul, dar şi aplicarea constantă de produse cortizonice pe faţă.
Deşi nu este vindecabilă, boala poate fi ţinută sub control, cu ajutorul unui tratament medicamentos, iar semnele de pe faţă pot fi îndepărtate prin intervenţii de dermatologie estetică cu laser.
Complicaţii: hipertrofierea nasului
Dacă nu e ţinută sub control, rozaceea se agravează. După câteva luni sau chiar ani de la debutul bolii încep să apară coşurile infamatorii ce poartă denumirea de acnee rozacee.
"Bărbaţii prezintă adesea o mărire a porilor la nivelul nasului şi o hiperplazie a glandelor sebacee cu dezvoltarea aspectului de rinofimă", adaugă Mihaela Levenetr.
Rinfoma este o complicaţie ce constă în hipertrofierea nasului, uneori de amploare neregulată şi deformantă.
Pentru a vă proteja de rozacee, dar şi de alte probleme dermatologice, pe timp de iarnă, specialiştii vă recomandă să vă feriţi de ger cu îmbrăcăminte adecvată, cu gulere sau fulare care vă protejează faţa, dar şi cu produse dermatologice care să creeze o barieră de protecţie împotriva frigului: seruri hidratante, creme cu conţinut mai mare de acid hialuronic şi retinol sau chiar Omega 3. "Roşeaţa obrajilor este constantă şi se poate complica prin apariţia coşurilor." MIHAELA LEVENTER, medic dermatolog Citiţi şi:
- Boli de piele frecvente şi soluţii pentru ele
- Opt sfaturi pentru un ten perfect
- Ghid de îngrijire a tenului pe vreme rece