SUA a trimis în pe planeta roșie o navă pentru a cercetări. Miniunea are ca scop strângerea de mostre de sol, dar și primul zbor motorizate de pe planetă.
Joi va fi ziua în care Marte 2020 va ateriza într-o altă lume. SUA a trimis în pe planeta roșie o navă pentru a cercetări. Minunea are ca scop strângerea de mostre de sol, dar și primul zbor motorizate de pe planetă.
Pentru primul zbor, SUA a pregătit un elicopter în miniatură, pe nume Ingeniuty. În cadrul misiunii se va lansa și roverul Preseverance, care va aduna mostre și va încerca să faca din dioxid de carbon, oxigen.
Toate acestea se alătură celorlalte două misiuni interplanetare lansate în iulie 2020 de către China și Emiratele Arabe Unite pentru a pregăti în cele din urmă sosirea oamenilor pe a patra planetă de la Soare.
Elicopterul Ingeniuty, mic cât o mini-dronă
Transportat la bordul navei spațiale care va ajunge, joi, în cadrul misiunii Marte 2020, pe suprafața Planetei Roșii, micul elicopter Ingeniuty (Ingeniozitate) va avea câteva provocări de trecut – cea mai mare fiind atmosfera marțiană rarefiată, care este doar cât 1% din densitatea celei de pe Pământ, potrivit phys.rog.
Deși este numit elicopter, în aparență este mai aproape de mini-dronele văzute mai des în ultimii ani.
Cu o greutate de doar 1,8 kilograme, palele sale sunt mai mari și se rotesc de aproape cinci ori mai repede – 2.400 de rotații pe minut – decât ar trebui să o facă pentru a se ridica de pe Pământ.
Însă are parte de ajutor din partea planetei Marte, unde gravitația este doar o treime cât cea de pe planeta noastră.
Ingenuity are patru picioare, este în formă de cutie, iar patru pale din fibră de carbon sunt montate pe două rotoare aflate în direcții opuse. Are două camere, calculatoare și senzori de navigare.
Este de asemenea echipat cu celule solare pentru a-și reîncărca bateriile, mare parte din energie fiind folosită pentru a genera căldură în timpul nopților marțiene reci, unde temperaturile scad la minus 90 de grade Celsius.
Elicopterul a fost ancorat de dedesubtul roverului Perseverance pentru a parcurge drumul spațial, iar vehiculul îl va lăsa pe suprafață odată ce aterizează și se deplasează de acolo.
Zbor limitat
Sunt planificate până la cinci zboruri cu dificultate graduală într-o fereastră de timp de o lună, în cadrul primelor câteva luni ale misiunii.
Ingeniuty va zbura la altitudini de 3-5 metri și va călători până la 50 de metri din zona de start și înapoi.
Fiecare zbor va dura până la un minut și jumătate – în comparație cu cele 12 secunde reușite de primul zbor cu propulsie controlată în Kitty Hawk, Carolina de Nord, realizat de frații Wright în 1903.
Precum roverul Perseverance, Ingeniuty este prea departe de Pământ pentru a fi operat folosind un joystick, și astfel este proiectat să zboare în mod autonom.
Calculatoarele de la bord vor funcționa cu senzorii săi și camerele pentru a-l menține pe o cale programată de către ingineri.
Însă rezultatele acestor zboruri vor fi asimilate doar după ce au loc.
Scopul misiunii roverului Perseverance pe Marte
NASA a descris misiunea Ingeniuty ca o “demonstrație de tehnologie”: un proiect care caută să testeze o nouă capabilitate împreună cu misiunea astrobiologică a Perseverance.
Dacă va avea succes, va “deschide pur și simplu o nouă dimensiune a explorării pe Marte”, a spus Bob Balaram, inginerul șef al lui Ingeniuty.
Viitoarele modele ar putea oferi puncte de observație mai bune, nevăzute de actualele sonde care orbitează sau de către roverele ce se mișcă încet pe sol, permițând elicopterelor să depisteze terenul favorabil roboților de teren sau oamenilor.
Acestea ar putea ajuta chiar la transportul încărcăturii ușoare de la o locație la alta – precum mostrele de rocă și sol pe care le va colecta Perseverance în următoarea fază a misiunii Marte 2020.