Rona Hartner a fost diagnosticată, din nou, cu cancer în faza patru, cu metastaze. Artista a povestit că se simțea foarte rău de câteva luni și că nu știa ce se întâmplă cu ea.
Rona Hartner a fost diagnosticată, din nou, cu cancer în faza patru, cu metastaze. În 2019, ea aflat că suferă de cancer la colon și ficat. Acum, boala a recidivat la plămâni. Artista a povestit că a cerut ajutorul medicilor pentru că se simțea obosită și că nu putea respira.
„A apărut un cancer în faza patru, din nou, pe fond de stres sigur și mă lupt cu el. Acum aștept rezultatele de la biopsie și o să fac ce am de făcut. Nu simt nimic fizic, în sensul că este obositor să ai un cancer în corp, deci, da, am o stare de oboseală permanentă. Am un suflu foarte scurt și nu prea reușesc să respir destul de bine ca să pot să cânt la capacitate. Dar o să încerc, dacă văd că nu o să mă descurc, o să anulez spectacolele pe o perioadă și le reiau după ce îmi revin”, a declarat Rona Hartner.
Un an dificil pentru Rona Hartner
Rona Hartner a povestit că a mers la mai mulți medici și că cei din Franța au aflat că suferă de cancer la plămâni, în faza patru. Artista a recunoscut că a trecut printr-un șoc și că a avut parte de un an extrem de dificil.
„Practic, de două luni tușeam continuu. Am fost să văd foarte mulți doctori în Franța, care nu mi-au găsit niciun diagnostic. Și atunci m-am dus în România la un pneumolog român, foarte bun. Care m-a auzit o singură dată tușind. Și m-a trimis imediat la radiografie. Mi-a zis că s-a găsit o pneumonie atipică. Și mi-a zis doctora că după părerea ei, este ceva mult mai grav. M-am dus în Franța și am început să fac niște investigații și pe 12 iulie mi-a picat diagnosticul, pentru că cine caută, găsește. Diagnosticul spunea pur și simplu că am cancer în faza patru, deja este cu metastaze. Recunosc că pe moment am plâns, pentru că nu m-am așteptat la asta. A fost un șoc. Dar mi-am dat seama că Dumnezeu mă iubește și că dacă această boală a ajuns la mine iarăși, este pentru că prima dată nu a fost tratată bine. Pentru că a fost și oricum e altă boală. (…) M-am epuizat anul ăsta mult prea mult”, a spus artista, la Antena Stars.
Artista avea programate mai multe concerte, dar a fost nevoită să le amâne și să se axeze pe sănătate.