30 decembrie 1996. N-au trecut nici două săptămîni de la formarea Guvernului Victor Ciorbea, ca urmare a triumfului CDR la scrutinul parlamentar.
Seara, la ediţia specială a Actualităţilor de la TVR, premierul declară, asumîndu-şi dramatismul component, că "situaţia este mult mai gravă decît cea pe care o cunoaştem".
Introducerea cutremurătoare, menită a tăia pofta de halit, beţivit şi zbînţuit a românului în sărbătorile de iarnă, fără a reuşi însă s-o facă, anunţă dezvăluirea potrivit căreia fosta putere (PDSR-istă, desigur) a procedat în chip criminal, ascunzînd situaţia economică dezastruoasă pe care s-a văzut obligat s-o preia Guvernul CDR şi Preşedintele Emil Constantinescu.
Scrutinul din noiembrie 1996 a însemnat prima schimbare de regim din istoria postdecembristă a României. Graţie acestui moment, prin intervenţia televizată a lui Victor Ciorbea, se înregistrează o altă premieră: Invocarea de către succesorii la Putere a dezastruoasei moşteniri lăsate de antecesori! De la finele lui 1996, istoria României a cunoscut alte trei schimbări de regim politic: La finele lui 2000 (PSD succede CDR); la finele lui 2004 (Alianţa DA succede PSD); şi în mai 2012 (USL succede PDL). De fiecare dată, noii guvernanţi n-au uitat să se smiorcăie că foştii le-au pus în braţe un dezastru cu care ei, evident, vor trebui să se confrunte. Momentul decembrie 1996 e însă unic în istoria jeluirii în chestiunea grelei moşteniri. Premierul Victor Ciorbea mergea mult mai departe decît simpla denunţare. El dezvăluia că fostul regim a ascuns şi a falsificat datele economice reale nu numai ţării, dar şi lor, celor ce urmau să preia Puterea. Premierul Victor Ciorbea, urmînd destinul tuturor premierilor postdecembrişti din acelaşi partid cu preşedintele, nu făcea altceva decît să îndeplinească o sarcină dată de Emil Constantinescu.
În cartea sa de Memorii, Timpul dărîmării, timpul zidirii, apărută în patru volume la Universalia, în 2002, Emil Constantinescu îşi intitulează notele dedicate revelaţiilor sale după parvenirea la Cotroceni: "Bomba cu ceas". Scrie Emil Constantinescu sub semnul precizării: "decembrie 1996, Palatul Cotroceni": "Cînd am încheiat lectura raportului primit de la guvernatorul Isărescu, mi-a revenit pentru o clipă în minte exuberanţa cu care fostul preşedinte (Ion Iliescu n.n.) se despărţise nu numai de putere, ci şi de responsabilitate. M-am gîndit că bucuria sa, care părea neverosimil de reală, era datorată uşurării de a scăpa de o povară, fie cinismului cu care lăsa drept moştenire gestionarea unui dezastru iminent. Începeam să mă îndoiesc tot mai mult că seninătatea sa ar fi fost o dovadă că a ştiut să piardă şi să se despartă de putere zîmbind. Aveam în mîini o bombă cu ceas, a cărei detonare se apropia cu repeziciune, şi aveam datoria să acţionez rapid pentru a preîntîmpina o criză gravă, cu consecinţe incalculabile pentru România.
Am rugat-o pe şefa de cabinet ca în cursul aceleiaşi zile să îi convoace pe primul-ministru Nicolae Văcăroiu, care se afla încă în funcţie pentru a asigura interimatul pînă la instalarea noii echipe guvernamentale, pe ministrul Finanţelor, Florin Georgescu, şi pe secretarul general al Guvernului, Viorel Hrebenciuc. După două ore, aceştia au venit la Cotroceni. I-am primit la masa lungă, unde, în mod obişnuit, se întruneşte Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Eram aşezaţi de o parte şi de alta a mesei şi le-am spus: Am în faţă o lucrare semnată de guvernatorul Băncii Naţionale a României. În conformitate cu aceasta, situaţia se prezintă în felul următor… Cînd am terminat de citit, am ridicat ochii şi m-a izbit zîmbetul mieros a lui Viorel Hrebenciuc. Toţi păreau foarte încîntaţi. Primul-ministru mi-a răspuns: Nu este nici o problemă domnule Preşedinte. Este numai o Ordonanţă de urgenţă. Aţi cîştigat alegerile, aveţi majoritatea parlamentară, puteţi să o respingeţi în prima şedinţă a Parlamentului şi ea îşi va înceta valabilitatea. La care Florin Georgescu a adăugat: Desigur, domnule Preşedinte, în acest caz veţi înfrunta o problemă. Fără această Ordonanţă de urgenţă, pe luna decembrie nu veţi putea plăti salariile Armatei, Ministerului de Interne, Serviciilor de Informaţii şi - după o pauză - ale foştilor dumneavoastră colegi din Învăţămînt…"
Adăugat momentului shakespearean interpretat cu brio de Victor Ciorbea, textul lui Emil Constantinescu ne dezvăluie prăpastia nu numai politică, dar şi morală, care a despărţit regimul Iliescu de regimul Constantinescu. Azi, Emil Constantinescu şi Victor Ciorbea fac perechi fericite cu Ion Iliescu şi, respectiv, Victor Ponta. Nu de asta m-am întors eu la momentul decembrie 1996.
Răsturnările de alianţe din anii postdecembrişti nu mă surprind într-o ţară pentru care e rămîne scena finală din O scrisoare pierdută: Caţavencu tropotind în sîrba dedicată victoriei în alegeri a adversarului său, Agamiţă Dandanache! M-am oprit asupra acestui moment, deoarece, mai zilele trecute, în strădania de a justifica eşecul guvernării de cinci luni a USL, premierul Victor Ponta a dezvăluit românilor cele 15 bombe cu ceas lăsate de regimul PDL.
Prin raportare la momentul culminant, istoric, aş spune, din decembrie 1996, în materie de invocare a dezastruoasei moşteniri, mă văd obligat să remarc: 1) Victor Ciorbea a creat momentul descoperiri bombei cu ceas (una, nu 15!) la puţin timp după venirea la Putere. De la răsturnarea de regim din 2012, au trecut cinci luni. Prea tîrziu pentru a-l mai crede cineva pe Victor Ponta. 2) Intervenţia televizată a lui Victor Ciorbea şi întîmplările de la Cotroceni dau seamă de o pregătire minuţioasă a momentului, pentru ca impactul mediatic să fie uriaş. Prin contrast, momentul încropit de Victor Ponta e unul fad, lipsit de inspiraţie. Din cîte se vede, clasa politică din România a involuat din decembrie 1996 nu numai în planul administrării ţării, dar şi în ce al punerilor la cale.
Recomandările noastre
