Agenţi ai poliţiei municipale din Veneţia, regiunea Veneto, au arestat, ieri, un cetăţean român, sub acuzaţia că nu a plătit 239 de amenzi pentru infracţiuni ale codului de circulaţie.
Potrivit cotidianului Il Gazzettino din Veneţia, românul, în vârstă de 34 de ani, era căutat de poliţia municipală din Veneţia din anul 2008. În ultimii patru ani, încasase 239 de amenzi, în valoare de 20.000 de euro, pentru infracţiuni comise în numeroase comune din regiunea Veneto, din nordul Italiei.
Românul, aflat în Italia din 2008, este proprietarul unui autoturism marca Volkswagen Passat, cu număr românesc de înmatriculare. După legea italiană, ar fi trebuit să schimbe numărul de înmatriculare la cel mult un an după sosirea sa în Italia. Din această cauză, maşina a fost sechestrată de poliţia din Veneţia. Răpire la Bruxelles Un alt român a fost reţinut de poliţiştii din Bruxelles după ce, împreună cu un complice înarmat, şi-a răpit fosta soţie de la domiciliul unei prietene, potrivit Agerpres.
Bărbatul, care plecase împreună cu femeia într-un automobil Smart Roadster înmatriculat în România, a fost arestat, ieri după-amiază, după ce a fost încercuit de mai multe maşini ale poliţiei.
Românul tocmai îşi răpise fosta soţie de la domiciliul unei prietene, cu ajutorul unui complice înarmat. Cei doi au ameninţat-o pe femeie cu arma, în faţa mai multor martori, înainte de a o răpi. Bărbatul înarmat a reuşit să fugă şi este în prezent căutat de poliţie. Poliţiştii din comuna Ixelles au fost alertaţi de martori şi instrumentarea dosarului a început deja, confirmă parchetul din Bruxelles.
Femeia răpită era în stare de şoc, dar nu părea rănită.