România ocupă un loc de frunte în topul european al țărilor cu decese premature din cauze ce ar fi putut fi evitate, prin prevenție sau tratament adecvat.
Camera Deputaților a decis, marți, adoptarea unui proiect de lege care va ajuta mult românii asigurați în depistarea precoce a bolilor.
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege care prevede că pacienţii asiguraţi prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate au dreptul la investigaţii gratuite de screening, pentru depistarea precoce a bolilor. S-au înregistrat 230 voturi 'pentru' şi o abţinere. Camera Deputaţilor este for decizional.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii drepturilor pacientului nr.46/2003, în sensul acordării dreptului pentru pacienţii asiguraţi prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate de a beneficia, gratuit, de investigaţii de screening la solicitare proprie, din momentul încadrării în grupul de risc sau în baza unei trimiteri de la medicul specialist, potrivit Agerpres.
"Prin screening se înţelege examinarea iniţială de prezumţie sau stabilirea existenţei reale a bolilor sau a altor caracteristici biologice ori comportamentale într-o populaţie, care constă în aplicarea unui ansamblu de procedee şi tehnici de investigaţie în scopul descoperirii precoce şi evidenţierii lor într-un stadiu incipient", precizează textul. Potrivit specialiștilor, programele performante de screening salvează vieți.
Patru cincimi din decese puteau fi evitate
În România, 80,1% dintre decesele înregistrate la persoane sub 75 de ani în anul 2016 ar fi putut fi evitate prin programe de prevenţie sau tratament, în timp ce media la nivelul UE este de 66%. Două din trei decese înregistrate la persoane sub 75 de ani ar fi putut fi evitate prin prevenţie sau tratare a cauzelor morţii la nivelul întregii Uniuni, arată raportul Eurostat din 2019.
Dintre 1,7 milioane de persoane cu vârste sub 75 de ani care au murit în anul 2016 la nivelul Europei, 1,2 milioane de decese sunt considerate premature şi puteau fi evitate. Dintre acestea, 741.000 ar fi putut fi evitate prin programe eficiente de prevenţie şi 442.000 prin tratament şi intervenţii eficiente. În România, 89.301 dintre decesele totale înregistrate în anul 2016 în cazul persoanelor sub 75 de ani ar fi putut fi evitate, 53.754 prin programe de prevenţie şi 35.547 prin aplicarea unui tratament eficient, se mai arată în raportul Eurostat.