A avea privilegiul existenţei unui compozitor de talia lui George Enescu în CV-ul ţării tale. Un lucru esenţial.
Şi dacă, pe lângă caracteristica de a fi mândri am avea-o şi pe aceea de a fi practici, compozitorul nostru ar fi un motiv bine întemeiat pentru promovarea ţării în afară în sens pozitiv. Nu ar însemna să ne folosim în mod samavolnic de imaginea lui Enescu.
Principalul este că reprezintă un motiv de mare mândrie naţională! Desigur, există Festivalul şi Concursul Internaţional George Enescu", dar se poate mai mult. Nu ar fi frumos să fim numiţi "cei din ţara Rapsodiei lui Enescu", în loc de "cei din ţara în care mămăliga a explodat"? Important rămâne faptul că momentul apariţiei “fenomenului Enescu" a produs inevitabil reacţii remarcabile în istoria muzicii la nivel mondial.
Primul recital al lui George Enescu la Ateneul Roman, pe 20 martie 1894, acompaniat la pian de însuşi profesorul său din Viena, Hellmesberger, i-a adus povara apelativului "copil minune".
Ne puteți urmări și pe Google News
A urmat povara consacrării. Însăşi regina Carmen Sylva a fost o mare admiratoare a lui Enescu, i-a acordat sprijin şi protecţie, dăruindu-i întreaga colecţie originală a operelor lui Johann Sebastian Bach, la care Enescu ţinea atât de mult. Şi pe care, cu memoria lui fenomenală şi pasiunea nebună pentru muzică, avea să şi le însuşească şi să le reproducă în concert, atenţie: totdeauna din memorie!
Tocmai de aceea memoria noastră n-ar trebui să fie scurtă în ceea ce îl priveşte.
Voi ce părere aveţi?
Recomandările noastre
