În momentul în care brandul „Costel Busuioc” va fi asociat cu altceva decât imaginea Sony BMG, atât românii de peste hotare, cât şi cei care au rămas în ţară se vor simţi furaţi.

Oare cum s-au simţit românii din Italia când au prins vestea succesului lui Costel Busuioc? Au sperat să-şi poată întreba şeful sau colegii de serviciu dacă au fost la operă să-l asculte pe acel român comparat cu Pavarotti?

Mulţi şi-ar cumpăra bucuroşi ziarul, în care să citească despre omul simplu care le face cinste. Orice român care a emigrat ar răsufla uşurat dacă nu ar mai vedea la televizor ştiri despre crima oribilă comisă de un român pe numele de Mailat. O altă variantă ar fi ca, peste câteva luni, românul din Spania să plece ochii pentru a evita o discuţie despre bâlciul electoral, cu mici şi bere care a avut loc cu o zi înainte în piaţa principală a oraşului. Cui i-ar păsa de faptul că un anume Costel Busuioc a fost invitat să interpreteze magistral un imn de partid? 

Un miracol nu ţine mult. Succesul lui Costel Busuioc putea inspira o parte dintre românii care au plecat printre străini pentru a-şi câştiga o pâine.

Acum, Biserica Ortodoxă Română, Guvernul, Ministerul Culturii, Parlamentul şi Preşedinţia se înghesuie să îi ofere şanse de promovare proaspătului câştigător al concursului "Hijos de Babel".

De ce? Pentru că Busuioc este prea bun ca sa fie adevărat. Pentru prima dată, în atât de mulţi ani, imnul naţional a sunat altfel, datorită unui român simplu, cu frică de Dumnezeu, care şi-a părăsit ţara pentru a-şi putea hrăni familia. Ba mai mult, acest român a avut un vis, năruit printre profesori ignoranţi şi călcat în picioare de elitişti parveniţi.

Comportamentul şi vocea acestui tânăr de 33 de ani a alinat, fie şi pentru o clipă, viaţa căpşunarilor, la fel cum regretatul Vali Sterian a alinat, demult, suferinţele golanilor.

Asocierea lui Busuioc cu parlamentarii sau cu vreo campanie a celor două Palate dâmboviţene va trăda pe acei români care au lăsat în urmă salvările 1310, umilinţele suferite în faţa funcţionarilor, minciunile electorale şi mizeria de pe străzile României.

Şi aici mă refer în special la acei români, trecuţi de 30 de ani, care, dacă ar intra într-un liceu bucureştean, s-ar speria de gândul că acei copii ar trebui să-i asigure o pensie vreodată.

Apoi, câţi români ar mai vrea să cumpere albumul de muzică religioasă al lui Costel Busuioc, dacă ar vedea şi chipul lui Gigi Becali pe fotografia discului?

Pentru a nu-i dezamăgi pe euronavetişti, după principiul care spune că numai la români busuiocul nu miroase a bine, Costel a intrat pe nesimţite în colimatorul tabloidelor şi al jurnaliştilor de la OTV.

Vinerea trecută, soţia lui Costel Busuioc era întrebată, în direct, ce ar face dacă ar afla că soţul ei a trăit cu o altă femeie în Spania. Ce informaţie de preţ! Mai ales pentru acei români scârbiţi de taxele sfinte percepute la înmormântări şi de jumătatea de miliard de euro cheltuită pentru zidirea mântuirii neamului.

Sentimentele unei asemenea audienţe sunt cu mult mai preţioase decât cele ale consumatorilor de media rari, care preferă să muncească şi să se roage decât să petreacă nopţile „în direct”.

Ceea ce nu a făcut presa spaniolă în cele şapte săptămâni ale concursului Hijos de Babel va reuşi să vândă media autohtonă într-o săptămână.

Cu cât vom afla mai mult, cu atât mai repede brandul Costel va prinde o altă aură. Iar peste ceva vreme, românii nu vor mai şti ce să aleagă între un Mailat şi un Busuioc.