Mai mulți români care locuiesc la Paris povestesc îngroziți momentele de coșmar de vineri seară. Aceștia spun că francezii sunt în stare de șoc. Atentatele de vineri seară s-au produs la doar zece luni după cel produs asupra redacției revistei Charlie Hedbo.
”Mă aflu chiar în zona din apropierea sălii de spectacol unde a avut loc atentatul aseară. Peste 100 de morți numai în aceasta locație, unde trei persoane înarmate au intrat înăuntru și au masacrat cu arme de tip kalașnikov oamenii veniți la spectacol. Francezii sunt siderați în acest moment și se întreabă de ce s-au luat de populația civilă care nu e înarmată și nu avem nimic de-a face cu problemele lor din Siria”, a povestit Adi Jurca, corespondent ZTV, informează B1 TV.
”Aici este o mare de oameni în general sâmbătă, turiști și francezi, acum sunt aproape goale, sunt autobuze goale. Suntem într-o stare de șoc. Trăim vremuri nemaiîntâlnite. Avem o nesiguranță cu privire la ce se va întâmpla în zilele următoare și cum o să decurgă lucrurile pentru noi, cetățenii, cum o să mai mergem la lucru fără să ne fie frică de repercusiuni”, a spus Magdalena Popa.
Un alt român, Ciprian Oancia spune că şi acum tremură de spaimă.
"Un sentiment de groază aici! Suntem acum terorizaţi, "terorizați" este un cuvânt care stârneşte panică peste tot. Ca să fiu sincer, ne-am baricadat în casă de frică, pentru că noi am aflat de atentat imediat cum a început. Erau sirene peste tot, pur şi simplu, ne-am încuiat în casă", a spus Cirprian Oancia.