Românii din Italia, greu încercați de coronavirus. Cele mai afectate categorii

Românii care muncesc în Italia au mult de suferit de pe urma coronavirusului, ei au fost trimiși acasă, fără să fie plătiți pentru perioadele în care nu lucrează. Mai nou, cei care s-au gândit să se întoarcă în România, în loc să stea fără serviciu în Italia, au aflat că acest lucru e aproape imposibil. Una dintre cele mai afectate categorii de muncitori sunt cei din hoteluri.

O cameristă româncă din Torino a povestit că ea, şi colegele ei au ajuns să stea acasă, practic, aşteptând să fie chemate la muncă doar când se mai ocupa vreo cameră. De când a început epidemia în Italia, foarte mulți turiști și-au anulat rezervările de la o oră la alta. ”Nu avem de muncă. Asta e cel mai rău. Am o zi muncită din luna asta. Suntem plătite doar pe ce muncim. Lumea e speriată foarte tare. Anulează camerele de la o oră la alta”, a relatat camerista.

Doar o parte din persoanele trimise acasă din lipsă de obiect al muncii în perioada aceasta au putu obține șomaj tehnic, adică ajutor financiar din partea statului italian. Suma primită este însă foarte mică – 40% din salariul inițial. Camerista spune că hotelul unde lucrează a păstrat activi doar câțiva angajați,  fără să le asigure un venit minim garantat pentru perioada petrecută acasă şi fără să le ofere posibilitatea să îşi mai găsească un loc de muncă part-time.

”Nu e vina noastră că nu muncim. Nu era de muncă pentru toate. Mie nu îmi poate face nimic pentru că sunt singura fată care mai lucrează în hotel. Nu mă poate da afară sau să mă bage în Casa di integrazione (n.r. șomaj tehnic). Dacă sunt camere, eu mă duc. Stau cu telefonul în mână în cazul în care mă cheamă.

Nici nu pot să muncesc în altă parte. Lumea trebuie să se gândească şi la oamenii care, de pe o zi pe alta, au rămas acasă. Noi aveam clienţi în hotel care lucrau la fabrică şi i-au trimis de urgenţă acasă. Au închis fabrici, şcoli. Dar lumea nu înțelege ca virusul ăsta nu se poate lua oricum. Se alarmează degeaba", a povestit românca, pentru Stiridiaspora.ro.

Isteria este așa de generalizată, a mai povestit femeia pentru sursa citată încât clienșții au ajuns să nu se atingă de niciun consumabil dacă nu este sigilat în ambalajul original. ”Punem două hârtii igienice, una ambalată şi una fără ambalaj, dar care e tot nouă. Lumea nu pune mâna pe aia fără ambalaj. O desface pe aia nou nouţă. Păi, Doamne iartă-mă... Tu, ca şi client, când intri într-o cameră de hotel şi miroase a spirt şi clor, îţi dai seama că acea cameră a fost dezinfectată 100%.

Numai în hoteluri e aşa. Că la magazine, restaurante, cele care lucrează la curățenie sunt ok. Lumea se alarmează degeaba. Într-adevăr, sunt cazuri şi la noi, în spitalele din Torino. Dar lumea merge şi face cumpărături de sute de euro”, a mai relatat femeia conform aceleiași surse.

Din momentul în care a izbucnit criza îmbolnăvirilor cu virusul COVID-19 în Italia, românii au început să se întoarcă acasă de teamă să nu se infecteze. Companiile aeriene au fost luate cu asalt cu cereri. Acum cererea e așa de mare încât, din scurt, nu mai sunt bilete disponibile. Pe de altă țară, tocmai pentru a nu se duce virusul peste granițele țării, ”românii nu au voie sa plece în ţară. Îi întorc de la aeroport”, a mai declarat femeia pentru Stiridiaspora.ro.

Sursa foto:blog.clinit.ro