Românii cu rate la bănci trebuie să știe asta. Șeful de la Protecția Consumatorului îi îndeamnă să ceară recalcularea ratelor

Sursa foto: Arhiva EVZ

Agenția Națională pentru Protecția Consumatorului a decis să amendeze 11 bănci din România, pentru practici comerciale înșelătoare. Modul de calcul al ratelor este unul care favorizează banca, în detrimentul clientului, fiind mai întâi plătite dobânzile, și abia mai apoi creditul propriu zis.

Președintele ANPC, Horia Constantinescu îi îndeamnă pe românii cu rate la bănci să solicite recalcularea ratelor, astfel încât acestea să conțină în mod egal, atât dobânda propriu zisă, cât și creditul în sine.

Oficialul a mai spus că foarte mulți români s-au trezit cu ratele majorate, cu sume importante de bani.

Aceste rate majorate conțin dobânzile majorate, și nu creditul în sine. Dacă rata s-ar calculat în mod corect, aceasta ar trebui să scadă, cu o sumă importantă.

Ratele românilor trebuie rediscutate, în opinia mea, cu banca, pentru a se întoarce în zona în care ele au fost stabilite inițial. Iau un exemplu. Un consumator mi-a scris că are venituri nete de 2.200 de RON și rata la bancă de 1.860, crescută de la undeva 500 de RON. De ce nu începe banca, sau oricare dintre băncile, iată, atât de vătămate în imagine de ceea ce a spus Constantinescu, de ce nu încep să vadă - nu cumva și ei au vătămat viețile multor consumatori? Între imagine și viață hai să calibrăm puțin”, a spus Constantinescu.

Băncile trebuie să facă recalcularea ratelor

Șeful de la Agenția Națională pentru Protecția Consumatorului a mai precizat că băncile trebuie să își asume și ele riscurile pentru creditele neperformante.

Din acest motiv, o recalibrare a ratelor este necesară, tocmai pentru a evita aceste credite neperformante, mai crede Constantinescu.

”Trebuie să o recalibreze. Trebuie să înțeleagă că trebuie să poarte discuții cu consumatorii legate de riscuri, pentru că altfel ratele de la aceștia vor deveni acele credite neperformante despre care băncile spun că nici nu prea au auzit despre ele... Noi am auzit că unele dintre ele ar vinde societăților de recuperări creanțe. Dar e la nivel de zvon. Noi mai mergem în piață, în control, și mai auzim lucruri”, a mai comentat Constantinescu.

Românii reclamă comportamentul abuziv al băncilor

De asemenea, președintele ANPC a mai spus că pe adresa instituției sosesc foarte multe reclamații de la cetățeni, legate de modul în care se comportă instituțiile bancare, în raport cu aceștia.

”Trebuie să ajungă la bancă și indiferent de ce le spun, de tipul: «nu ne interesează» sau de tipul: «vom contesta procesul» să se gândească că ceea ce s-a constatat va avea cu siguranță consecințe. Noi analizăm acum cele 200 de informări primite pe adresa de mail pe care noi am pus-o la dispoziția consumatorilor despre situațiile de care tot vorbim. Ce s-a întâmplat cu evoluția ratelor”, a spus Constantinescu, citat de Digi24.