Românii cu credite în franci elvețieni și-au făcut grup pe Facebook. Ce măsuri solicită autorităților
- Ana-Maria Adamoae
- 20 ianuarie 2015, 23:26
Grupul a solicitat guvernului şi parlamentului adoptarea de urgenţă a unui act normativ prin care băncile să convertească în lei creditele în valută la cursul de schimb de la momentul acordării plus maxim 20%, la o dobândă similară şi fără garanţii suplimentare.
Grupul Clienţilor cu Credite în CHF, înființat pe Facebook, numără peste 10.000 de membri și a depus astăzi, prin reprezentanţii săi, o cerere la guvern, Camera Deputaţilor şi Senat, prin care propune spre dezbatere şi adoptare în regim de urgenţă, de maxim două săptămâni, un text de iniţiativă legislativă pentru rezolvarea situaţiei generate de aprecierea cursului valutar pentru francul elveţian şi euro.
Clienţii băncilor cer astfel, prin măsurile propuse, ca băncile să fie obligate să le ofere posibilitatea de a opta pentru conversia creditelor în valută în moneda naţională, în cazul în care există cel puţin o diferenţă de 20% între cursul actual şi cel din momentul acordării împrumutului, iar denominarea să se realizeze la cursul iniţial apreciat cu maxim 20%.
Totodată, ei solicită interzicerea aplicării de către bancă a unor comisioane şi garanţii suplimentare, precum şi de costuri şi alte cheltuieli netransparente în procesul de conversie. O altă cerere este ca dobânda anuală efectivă (DAE) pentru creditul în lei să nu depăşească nivelul DAE aplicat anterior.
"Dorim să vă informăm, de asemenea, lansarea unei petiţii online care să susţină şi să legitimeze prezenta cerere ca fiind solicitarea unui grup semnificativ de cetăţeni români care doresc soluţionarea cât mai rapidă a acestei situaţii", se arată în solicitarea grupului.